Dorinel Munteanu FIERBE după eșecul de la Sfântu Gheorghe! ”E dureros ce se întâmplă”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 21 decembrie 2018, ora 22:57,
Dorinel Munteanu
Dorinel Munteanu

Concordia Chiajna a suferit al șaselea eșec consecutiv, 0-3 cu Sepsi, iar Dorinel Munteanu (50 de ani) este nemulțumit de lotul echipei și anunță schimbări mari în perioada de transferuri din iarnă.

Echipa antrenată de fostul internațional nu a mai simțit gustul victoriei de 10 etape, iar echipa este condamnată să ajungă în play-out. Dorinel Munteanu a declarat după meci că nemulțumirea lui principală vine din cauza lotului echipei, iar în perioada de iarnă vor avea loc transferuri pentru salvarea formației de la retrogradare.

„Am pierdut şi acest joc, trecem printr-o perioadă foarte grea. Astăzi am întâlnit o echipă puternică, o echipă bună. Eu cred că la primul gol a fost un fault. La al doilea gol, nu am făcut fault tactic pe un contra-atac bun al lor. E dureros ce se întâmplă, dar sunt convins că echipa va arăta în primăvară altfel.

Vezi și VIDEO | Sepsi Sfântu Gheorghe încheie anul pe locul 4 în Liga 1!

Mie îmi e gândul la altceva, avem probleme mari în joc. E nevoie de câţiva jucători, pentru a arăta altfel. E necesar să se aducă jucători noi. Conducerea decide dacă eu pot ajuta. N-au cum să fie mulţumiţi, având în vedere rezultatele. Am stabilit ce transferuri să facem, e clar că aşa nu se mai poate.” a declarat antrenorul Concordiei pentru DigiSport.

După meciul din această seară, Sepsi încheie anul 2018 pe loc de play-off în clasamentul Ligii 1, iar Concordia rămâne pe penultimul loc.

Citește și PLANUL lui Eugen Neagoe funcționează, iar Sepsi are șanse mari la play-off! ”Formăm un grup puternic și ne merităm locul”

 

 

dorinel munteanuinfrangere sepsiconcordia chiajnaultima etapa 2018