Scandal între Toni Petrea și Edi Iordănescu: „Ce urli atât?” / „Vezi-ţi de treaba ta!”

Nervii celor doi antrenori de la CFR Cluj și FCSB au cedat în timpul meciului din Supercupa României. Edi Iordănescu şi Toni Petrea au avut un dialog extrem de aprins.
Momentul a fost surprins de camerele de luat vederi prezente pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti, acolo unde s-a disputat Supercupa României.
În minutul 31, CFR Cluj a solicitat lovitură de pedeapsă la pătrunderea lui Debeljuh. Atacantul a căzut în careu, dar arbitrul Radu Petrescu a considerat că fotbalistul a simulat.
Toni Petrea: “Ce urli atât? Faci prea mult scandal”
Edi Iordănescu: “Toni, nu am vorbit cu tine. Respectă-mă! Vezi-ţi de treaba ta! Gata, Toni, lasă gura, că nu ţi-am zis nimic”

Cei doi tehnicieni au fost avertizaţi de centralul Radu Petrescu.
Campioana en-titre, CFR Cluj, a câștigat Supercupa României, după ce a învins-o pe deținătoarea Cupei, FCSB, cu scorul de 4-1 la loviturile de departajare. La finalul timpului regulamentar de joc scorul a fost 0-0. Meciul s-a disputat joi seară, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.
Citește și EXCLUSIV | Petrecere de pomină la CFR Cluj, stricată de poliție: “E un chef mare, cu mai mulți fotbaliști, cu fete, cu muzică”