Video· 2 min citire

''Regele'', în al nouălea cer: ''O satisfacție și o împlinire fantastică! Am lăsat ceva în istoria Barcelonei''

hagi barcelona

hagi barcelona

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 27 mar. 2020, 09:08

Gică Hagi a oferit prima reacție după ce a fost inclus într-un top select al celor mai buni jucători cu numărul zece din istoria Barcelonei.

''Regele'' a evoluat pentru formația catalană în perioada 1994-1996, perioadă în care a bifat 36 de apariții în La Liga și a înscris 7 goluri. (Vezi AICI mai multe detalii)

Jurnaliștii de la 90min.com l-au inclus pe fostul mare internațional pe lista din care mai fac parte legende precum Messi, Maradona, Rivaldo, Stoichikov sau Ronaldinho.

Întrebat despre cum a reacționat când a văzut topul, Gică Hagi a explicat că se simte în al nouălea cer: "Îți spun sincer că de ieri, de când am văzut, parcă sunt alt om. O satisfacție și o împlinire fantastică! Orice jucător care s-a sacrificat pentru fotbal ar simți mândrie când ar vedea așa ceva. În plus, la vârsta mea îmi cade tare bine. Iată că nu doar am trecut și am fost și pe la Barcelona, ci am și făcut și am lăsat ceva în istoria acestui club imens.

Pff, compania în care mă aflu e incredibilă. Incredibilă! Fotbaliști care au scris istoria acestui sport, care au însemnat ceva imens și la echipele de club, dar și la naționale!" a declarat Gică Hagi pentru Gazeta Sporturilor.

https://www.youtube.com/watch?v=j578jB43n4k

https://www.youtube.com/watch?v=LbPCaCVDglE&t=242s

Citește și Decizie drastică luată de Viitorul! Gică Popescu: “Reducem salariile timp de un an și trei luni”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Video