„Regele” a devenit viral după ultimele declarații: „Să nu-i spuneți lui Bayern ce-a zis Hagi!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 01 ianuarie 2021, ora 12:27,
Gică Hagi
Gică Hagi

Cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor a devenit subiect de glume în presa internațională după ultimul interviu în care vorbea despre formația fiului său!

Gheorghe Hagi a surprins pe toată lumea în momentul în care a spus despre scoțienii de la Rangers că sunt cei mai buni din Europa. De fapt, „Regele” a vrut să fac referire la formația de pe Ibrox Stadium ca fiind una dintre echipele momentului în Europa, datorită parcursului formidabil din acest sezon.

“Sezonul a început în iulie, nu în noiembrie. Repet: Ianis joacă atunci când consideră antrenorul că trebuie. Joacă la o echipă fenomenală, cea mai bună din Europa. E singura echipă care n-a pierdut niciun meci și cea care a luat cele mai puține goluri!

Gerrard a făcut o treabă bună, iar echipa e omogenă și arată putere. Ianis a făcut și el lucrurile foarte bine, a fost chiar și cel mai bun pasator din Scoția. La cluburile mari e concurență”, a spus Gheorghe Hagi, potrivit GSP.

Ulterior, această declarație a ajuns și la urechile jurnaliștilor spanioli care s-au amuzat prin intermediul unei postări pe Twitter. Publicația Goal News a postat o fotografie cu Ianis Hagi în tricoul celor de la Rangers, însoțită de mesajul „Sa nu-i spuneti lui Bayern ce-a zis Hagi”.

Rangers ocupă în acest moment prima poziție în campionatul din Scoția, având 59 de puncte acumulate după cele 21 de meciuri disputate. “Albaștrii” sunt la 16 puncte distanță față de marea rivală, Celtic, dar aceștia au cu trei meciuri în minus față de echipa lui Ianis Hagi.

Citește și Noapte de coșmar pentru un fost adversar al României! Fotbalistul a fost rănit de artificii în seara de Revelion

realitateagica hagirangersdeclaratiiianis hagi