Recordmanul României, resemnat după rușinea istorică cu Armenia! Ce spune despre șansele României la calificarea la CM

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 01 aprilie 2021, ora 20:21,
Armenia Soccer World Cup Qualifiers Armenia – Romania
Armenia Soccer World Cup Qualifiers Armenia – Romania

Echipa naţională de fotbal a României, condusă de Mirel Rădoi de pe margine, a pierdut meciul de la Erevan cu Armenia, miercuri, scor 2-3.

“Tricolorii” au pierdut pentru prima dată în istorie cu Armenia, iar acest lucru a declanșat valul de critici pentru Mirel Rădoi și jucătorii săi din partea oamenilor de fotbal din România.

Fostul component al Generației de Aur, Dorinel Munteanu, consideră că istoricul eșec suferit în dauna Armeniei le-a fost fatal baieților lui Mirel Rădoi de a mai spera o calificare. Internaționalul cu cele mai multe prezențe în tricoul tricolor, 134 la număr, spune că, în acest moment, șansele României de a prinde biletele către Cupa Mondială din Qatar sunt foarte mici, doar de 30 la sută.

Tot el declară că dacă s-a pornit la drum cu Mirel Rădoi să-l lase să-și termine treaba, motivând că orice schimbare nu ar aduce nimic pozitiv în sânul naționalei.

Niță. Foto: Profimedia

„Nu a ieșit cum ne-am dorit, dar nu avem alte soluții, trebuie să mergem mai departe. Eu cred că această campanie este 70 la sută compromisă.

Trebuie să mergem pe schimb de generații și să mai așteptăm puțin până vin rezultatele și la națională. Eu nu sunt în general pro-schimbare. Trebuia să ne gândim de la început ce trebuie să facem când vin astfel de situații. Am fi iar un exemplu negativ în Europa, să schimbăm iar antrenorul.

Dorinel Munteanu

Acum cred că nu mai este cale de întoarcere, mă gândesc la Federație, să meargă în continuare. Dar Mirel ar trebui să combine toată priceperea lui cu ce avem în fotbalul nostru. Noi nu putem să jucăm ca Bayern sau ca Germania, dacă nu avem calitate.

Meciul cu Armenia a fost un exemplu prin ceea ce a realizat Armenia. Ne-au dat o lecție de organizare, de atitudine, de joc colectiv. Cu acest rezultat, campania de calificare este 70 la sută compromisă. Uitați, Macedonia este o echipă care joacă fotbal, cu jucători care propun ceva”, a transmis Dorinel Munteanu, conform Digi Sport.

CITEȘTE ȘI –>> Gică Popescu, fără cuvinte după rușinea României: ”Gata, m-am săturat! Nu mai vorbesc!”

calificaresansedorinel munteanuromaniarealitateanationalareactii