Nicolae Stanciu (27 de ani) a înscris golul Slaviei Praga în minutul 7, din meciul disputat joi seară, cu Rangers pe teren propriu, scor 1-1, din turul optimilor de finală Europa League.
La finalul meciului, internaționalul român a declarat că și-ar fi forit o remiză albă, decât 1-1. Golul marcat de scoțieni în depalsare ar putea fi decisiv în economia calificării în sferturile de finală ale competiției.
"Am început foarte bine. Cred că în principal prima repriză a fost foarte bună, am jucat foarte bine. Poate ar fi trebuit să marcăm și al doilea gol. În final, așa cum spun tot timpul, aș fi preferat ca meciul să se termine 0-0, decât 1-1. Calificarea este deschisă, așa că trebuie să mergem la Glasgow și să marcăm dacă vrem să ne calificăm.
Acest meci este mai dificil decât cel cu Leicester, pentru că atunci toată lumea spunea că vom pierde și am fost mult mai concentrați decât astăzi. Trebuie să ne păstrăm concentrarea din meciul cu Leicester și cu siguranță vom avea șanse să ne calificăm la Glasgow. Nu este nimic decis încă. Aș putea spune că ei au acum poate 5-10% șanse mai mari decât noi, pentru că au marcat un gol în deplasare, dar șansele se pot schimba imediat. Dacă marcăm acolo, totul revine la normal", a spus Nicolae Stanciu, la flash-interviul de după meci.
Foto: Michal Beránek (Profimedia)
Nicolae Stanciu a marcat în minutul 7, în timp ce Ianis Hagi a pasat decisiv la golul oaspeților, în minutul 36.