Răzvan Marin, după ce a fost desemnat fotbalistul anului 2018: ”Nu știu dacă voi fi la Campionatul European!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 04 decembrie 2018, ora 10:20,
razvan marin
razvan marin

Mijlocașul Răzvan Marin, 22 de ani, a fost desemnat ”Fotbalistul anului 2018”, în cadrul Galei Fotbalului Românesc. 

Marin, jucător de bază la Standard Liege pentru care a reușit în acest sezon un gol și patru pase decisive, a declarat după ce a primit trofeul de cel mai bun fotbalist român că nu știe dacă va fi în lotul pentru EURO 2019. Motivul: starea sa de sănătate de atunci:

„Înseamnă foarte mult pentru mine acest premiu. Sunt foarte mândru şi fericit că am reuşit să câştig acest premiu, sunt onorat şi vreau să le mulţumesc tuturor colegilor atât de la echipa naţională cât şi de la echipa de club. Şi vreau să mulţumesc mamei mele pentru că a stat în spatele meu şi m-a ajutat să ajung acolo unde sunt acum.

Cu siguranţă tot timpul este loc de mai bine, îmi doresc doar să fiu sănătos pentru că asta e cel mai important şi apoi celelalte lucruri vor veni. Acest premiu mă motivează să muncesc şi mai mult să demonstrez ceea ce am de demonstrate”, a declarat Răzvan Marin.

Citește și Presa internațională, la picioarele ”tricolorelor”! Remarcatele din partida cu Germania

„Nu ştiu dacă voi fi la Campionatul European de tineret, totul ţine de sănătate până la urmă. Toţi sperăm ca domnului Rădoi să-i fie cât mai greu să aleagă lotul. Eu cred că Franţa şi Anglia sunt favorite la Campionatul European, dar şi noi avem un grup foarte bun, cu calitate, şi dacă voi merge acolo cu siguranţă ne vom bate pentru fiecare meci”, a detaliat mijlocașul român.

gala fotbalului romanescrazvan marinromaniaeuro 2019echipa nationalafotbalistul anuluistandard liegecampionatul european