Fotbal Extern· 3 min citire

Răzvan Lucescu, despre cel mai dificil moment la PAOK: ,,Patronul mi-a reproșat că distrug unii jucători! Eram decis să plec''

razvan lucescu savvidis

razvan lucescu savvidis

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 28 dec. 2020, 12:29

După ce a primit titlul de antrenorul român al anului, Răzvan Lucescu a ales să dezvăluie un moment de cumpănă din perioada PAOK.

Acesta a vorbit despre un episod în care s-a simțit umilit de patronul grecilor și a fost pe cale să își dea demisia de la formația elenă.

Lucescu junior a povestit cum a fost primit la Salonic de suporteri și ce probleme a avut cu aceștia la început, dar și cum l-a certat patronul Ivan Savvidis pe nedrept.

RĂZVAN LUCESCU

„Patronul de la PAOK m-a considerat că făcând parte din familia lui. Mi-a creat o presiune imensă, a fost uneori agresiv, în fața tuturor. Uneori a fost nedrept. La începutul experienței la PAOK, am zis că obținerea titlului e un vis, nu e o obligație.

Spunând asta, au fost reacții foarte agresive la început. Am avut probleme mari cu fanii, nu m-au acceptat pentru că veneam de la Xanthi, o echipa mică. Al doilea argument era că am jucat mereu pe viață și pe moarte cu ei, mă acuzau că eu cream presiune contra lor și sunt dușmanul lor.

RĂZVAN LUCESCU

,,Patronul m-a certat la o ședința, mi s-a părut nedrept, dar n-am reacționat, n-am dat replică, m-am gândit din acel moment doar că noi câștigăm campionatul. De atunci gândesc numai așa. El m-a susținut în acele momente de început, când toți mă contestau.”, a declarat Răzvan Lucescu pentru ProSport.

Citește și Gigi Becali, realizări modeste în privința veniturilor de la FCSB în acest an! Câți bani a încasat latifundiarul din transferuri

Răzvan Lucescu a povestit cel mai dificil moment din perioada PAOK. Acesta a fost tras la răspundere de patron chiar în vestiarul echipei, în fața jucătorilor, după un meci din Europa League. Savvidis i-a reproșat atunci lui Lucescu că distruge unii jucători pentru faptul că îi ține pe bancă. Antrenorul spune că ar fi trebuit să plece de la echipă în acel moment.

Razvan-Lucescu-Savydis

„După un meci pierdut în Europa League a fost foarte dur, atunci m-a atacat în fața jucătorilor, mi-a zis că distrug unii jucători pe care nu îi bag, a dat și nume. Era o situație total neplăcută. Cea mai corectă variantă era să plec.

A două zi, am strâns jucătorii care au fost atacați, am ieșit cu ei la o masă, le-am spus ce obiectiv avem, cum e el și ce vrea să facă. A două zi după acea discuție cu jucătorii, sâmbătă l-a chemat pe team manager și l-a întrebat ce trebuie să facă pentru a fi bine.”, a mai precizat Răzvan Lucescu pentru sursa menționată.

razvan-lucescu

Răzvan Lucescu a plecat de la PAOK în vara lui 2019, când a semnat cu Al Hilal din Arabia Saudită. Acesta a reușit o performanță incredibilă în numai un an și jumătate pe banca echipei. A reușit să câștige Liga Campionilor Asiei, Cupa și campionatul Arabiei Saudite.

Razvan Lucescu

Citește și Ladislau Boloni, comparație între Mircea Lucescu și Victor Pițurcă! Cine a fost mai bun dintre cei doi: ,,El a făcut asta”

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News