Războiul LPF-FRF a produs prima reacție dură: „Există tensiuni între forurile din fotbalul românesc” 

Articol de Realitatea Sportivă null - Publicat vineri, 26 februarie 2021, ora 19:10,
Răzvan Burleanu
Răzvan Burleanu

Introducea sistemului VAR a creat un scandal imens între forurile din fotbalul românesc, conflict ce l-a indignat pe managerul lui Sepsi să reacționeze prompt și deschis.

Cornel Șfaițer, oficialul clubului din Liga 1, a explicat, în opinia lui, de ce acest confict deschis între LPF și FRF nu este unul productiv și nu așa se va rezolva problema cu implementarea VAR-ului.

Iau ca o glumă tot ce am auzit ieri. Când am văzut declarațiile celor de la LPF și FRF, mi-am dat seama că suntem într-o eroare gravă. Acest război al declarațiilor nu duce nicăieri, nu se va găsi o soluție așa. Liga și Federația trebuie să conlucreze, să sprijine fotbalul românesc, nu să se certe prin presă pentru orgolii. 

Domnilor, în ianuarie ne-ați chemat, ne-ați prezentat proiectul și ne-ați lăsat să sperăm că în vară am putea avea VAR. Eu am fost printre cei reticienți pentru acest termen, am și declarat-o, însă mă gândeam că 1 noiembrie e un termen rezonabil. Ca să aflu acum că la mijloc există tensiuni între forurile din fotbalul românesc. 

Haideți să terminăm și dăm orgoliile deoparte pentru că rămânem în urmă. Facem tot felul de reguli pentru U21 sau proiecte de marketing, însă VAR-ul, care a devenit prioritate peste tot în lume, îl luăm la preț de second hand, îl dăm deoparte, deși vedem etapă de etapă greșeli grave, clasamente viciate, sigur fără intenție, dar știm bine problemele din arbitraj”, a declarat Cornel Șfaițer pentru GSP.ro.

Citește și Implementarea VAR, motiv de război! Burleanu a ieşit la atac: „Palavragii de la Ligă vor control pe arbitraj!”

Managerul lui Sepsi vine și cu o propunere pentru a se putea implementa sistemul de arbitraj video și în Liga 1: investiția pentru VAR să fie acoperită din bugetul echipelor din primul eșalon.

”Propun ca toate cluburile, pentru că toate vor VAR, să pună mână de la mână, să acoperim diferența de costuri pentru implementarea VAR-ului. Nu mi se pare o sumă atat de mare, pe care să nu o purtăm suporta.

Deși normal ar fi ca oamenii pe care îi votăm să găsească soluțiile și să se pună mai repede la masa discuțiilor. Lăsați orgoliile și haideți să dezvoltăm fotbalul, pentru că ăsta e motivul pentru care sunteți în fruntea fotbalului„, a încheiat oficialul lui Sepsi.

CITEȘTE ȘI –>> Gino Iorgulescu reacţionează la acuzele lui Răzvan Burleanu: ,,Mă deranjează atacurile astea”

sepsirealitateaVARLPFfrfscandal