Prunea, dezvăluiri de senzație: ”Negoiță s-a schimbat din cauza minciunilor din jurul lui!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 15 iunie 2020, ora 22:15,
prunea negoita
prunea negoita

Florin Prunea (51 ani) a făcut dezvăluiri de senzație după ce a plecat cu scandal de la Dinamo. 

Prunea nu mai este manager general la Dinamo, în condițiile în care contractul lui a expirat sâmbătă. Fostul portar a dat clubul în judecată pentru a-și primi restanțele salariale. 

După ce a plecat de la Dinamo, Prunea a rupt tăcerea și a dezvăluit cum s-a schimbat Ionuț Negoiță, actualul patron al clubului din Ștefan cel Mare pe care fostul dinamovist susține că îl cunoaște de 20 de ani.

”Îl cunosc de 20 de ani, dar s-a schimbat mult de tot și i-am spus și lui asta. S-a schimbat în rău din cauza minciunilor din jurul lui. Ce mi-au auzit urechile în lunile astea… Îți dau doar un exemplu.

În iarnă, i se spusese că eu cu Dănciulescu nu trecuserăm pe la muncă de o săptămână. M-a sunat „Ce faci? Când revii din concediu?”. „Ce? Eu sunt la Săftica!”. „Da? Auzisem că ți-ai luat o săptămână liberă.” a declarat Florin Prunea pentru gsp.ro.

Ca fotbalist, Prunea s-a format la Dinamo, echipă pentru care a jucat în perioadele 1985–1988, 1992–1998, 2000–2002.

Fostul portar a câștigat un campionat și două Cupe alături de ‘câinii roșii’.

Citește și EXCLUSIV | Mesajul ferm al lui Borcea pentru Negoiță. “Nu poate să spună că n-a știut ce este la Dinamo”

dinamoliga 1florin pruneadeclaratii