Prima reacție a lui Mulțescu de la revenirea la Dinamo: „E mai greu decât a fost în celelalte două dăţi”. Ce spune despre Cortacero

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat marți, 16 martie 2021, ora 18:04,
multescu
multescu

Gherghe Mulţescu (69 de ani) a condus primul antrenament de la revenirea la Dinamo. Cel poreclit „SMURD-UL” a preluat, marţi, conducerea tehnică a alb-roșilor. 

Este o nouă provocare din partea echipei mele de suflet, pentru care am mai făcut acest gen de gest. E mai greu decât a fost în celelalte două dăţi pentru că acum timpul lucrează împotriva noastră. Nu mai avem timp, s-au scurs etape, s-au pierdut puncte, dar dacă am fost solicitat…

Am emoţii, ca la început, pentru că e vorba de soarta echipei şi de situaţia în care e. Sunt speranţe, nu le cuantificăm acum. Câte ori fi, vrem să le jucăm bine, cu folos în favoarea noastră. Situaţia este mult mai grea, din cauza crizei de timp şi de spaţiu. Nu mă bucură că echipa este în această situaţie, mă bucur că pot să o ajut. Dacă o să iasă treaba bine şi salvăm echipa, atunci o să fiu foarte, foarte fericit. Contractul este până în vară. Dacă ai rezultate, e clar o vei fi apreciat şi o să prelungesc. A fost o situaţie specială, cu nişte investitori fantomă (n.r. – anul trecut). Eu cu ei nu avem chimie. Nu am mai vorbit după ce s-au întâmplat evenimentele. Nu ştiu ce gânduri au ei, nu mă interesează, pe mine mă interesează echipa.

Suporterii trebuie să se aştepte la lucruri bune, echipa să joace, să fie mai performantă, să câştige puncte, pentru că au fost meciuri şi reprize în care echipa a arătat bine. În primul rând, e importantă salvarea echipei, să rămână pe un loc bun. Cireaşa pe tort va fi cupa„, a declarat Mulţescu, potrivit Digi Sport.

Gheorghe Mulţescu este antrenorul echipei Dinamo pentru a cincea oară. Dinamo a fost învinsă, luni, pe teren propriu, de FC Argeş, scor 1-2, iar la finalul meciului Jerry Gane și-a dat demisia. Dinamo ocupă locul 14 în clasamentul Ligii I.

Citește și ULTIMA ORĂ | Gigi Mulțescu este noul antrenor de la Dinamo! Când va începe treaba „SMURD-ul”

 

 

dinamofotbalgheorghe mulțescudeclaratiisăfticagigi multesculiga 1realitatea