Presa din străinătate aruncă bomba! Nicușor Stanciu și Ianis Hagi, colegi de echipă din sezonul viitor

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 20 martie 2021, ora 12:49,
Stanciu, Foto: Michal Beránek (Profimedia)
Stanciu, Foto: Michal Beránek (Profimedia)

Duelul din optimile UEFA Europa League dintre Rangers și Slavia Praga, câștigat în cele din urmă de cehi, i-a adus fața în fața pe cei doi internaționali români, Ianis Hagi și Nicușor Stanciu!

Evoluțiile lui Nicușor Stanciu din ultima perioadă se pare că au stârnit interesul adversarilor, iar golul de excepție din returul cu Rangers l-a cucerit definitiv pe Steven Gerrard. Mijlocașul român în vârstă de 27 de ani a reușit să înscris în ambele manșe contra scoțienilor, iar acum jurnaliștii britanici vorbesc despre un eventual transfer al lui Stanciu la formația de pe Ibrox.

Publicația TBR Football i-a dedicat un articol întreg lui Nicușor Stanciu, despre care se scrie că ar fi fotbalistul de care are nevoie echipa lui Ianis Hagi. Britanicii îl așteaptă pe român în echipa lui Steven Gerrard și sunt de părere că fostul jucător al FCSB-ului reprezintă cea mai bună variantă în momentul de față pentru completarea primului 11 al celor de la Rangers.

Foto: Profimedia

„Nicolae Stanciu a atras cu siguranță toate privirile, în special cu execuţia de la lovitura liberă. Rangers a suferit dintotdeauna în a avea un decar veritabil. Arfield a devenit mai mult un mijlocaș muncitor, Aribo este un ‘optar’ și nu înscrie suficient pentru a fi un număr 10, în timp ce Ryan Kent și Ianis Hagi dau un randament mai bun în bandă.

Citește și VIDEO | Stanciu a câștigat duelul cu Ianis Hagi și a marcat din nou în poarta echipei Rangers

Rangers are nevoie de un playmaker, unul care poate inventa ceva din nimic, iar Stanciu ar putea fi fotbalistul perfect pentru echipă. Stanciu se află într-o formă excelentă în acest sezon şi a contribuit la 18 goluri în doar 32 de meciuri. El a înscris 12 goluri și a creat alte 6. Gerrard are un istoric în a aduce jucători pe care Rangers i-a întâlnit în Europa, iar Borna Barisic este un exemplu. Stanciu ar fi un nou caz fericit.” au titrat cei de la TBR Football.

4.500.000 de euro este cota de transfer a lui Nicușor Stanciu, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com. 32 de partide, 12 goluri şi 6 pase decisive reprezintă bilanțul internaționalului român în acest sezon pentru Slavia Praga.

Sursa foto: Profimedia Images

Citește și VIDEO | BBC nu l-a “iertat” pe Nicușor Stanciu după execuția de senzație cu Rangers: “Fabulos!”

rangersrealitateaianis haginicusor stanciudeclaratiipresa strainatate