Pițurcă recunoaște: ”Mai rău de atât nu se putea. Am intrat greu în ritm”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 15 septembrie 2019, ora 22:44,
piturca
piturca

Victor Pițurcă a debutat cu stângul pe banca Craiovei. Oltenii au pierdut meciul de pe teren propriu cu FCSB, scor 0-1.

Juvhel Tsoumou, fotbalist transferat recent de formația din Capitală, a marcat golul roș-albaștrilor în minutul 83.

Oltenii nu au avut niciun șut pe poartă, iar Victor Pițurcă recunoaște că elevii săi au probleme pe care trebuie să le rezolve. Tehnicianul nu le-a reproșat nimic fotbaliștilor la cald și a explicat că se gândește deja la următorul meci, cu Gaz Metan.

”A fost un joc de luptă. Am intrat mai greu în ritm în prima repriză. În repriza secundă am controlat jocul, însă când nu marchezi este greu să câștigi puncte. Mai rău de atât nu se putea. Sunt lupte și vom încerca să câștigăm meciul următor.

E pentru a treia oară când vin și pentru prima oară când pierd. Ne lipsește acuratețea. Nu am ce să le reproșez elevilor mei. Vom discuta mâine de meci. Vine altul la Mediaș, echipă care a fost pe primul loc.” a declarat Victor Pițurcă după meci.

Vezi și VIDEO | FCSB dă lovitura la Craiova! Gol la debut pentru Tsoumou! Oltenii n-au șutat pe poartă

universitatea craiovaliga 1victor piturcadeclaratii