Pancu iese la atac: „Dacă mă pui lângă el, nu e nici cât unghia mică!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 15 aprilie 2020, ora 19:49,
daniel-pancu-rapid
daniel-pancu-rapid

Demis de la Rapid deşi era la două puncte de locurile promovabile, Daniel Pancu iese la atac! Pancone s-a declarat dezamăgit de lipsa de susţinere a conducerii din Giuleşti şi l-a atacat dur pe Florin Manea. 

Iritarea lui Pancu a pornit de la declaraţiile directorului sportiv al giuleştenilor, care i-a reproşat antrenorului demis posibilitatea ratării promovării. Manea i-a imputat lui Pancu şi ratarea unui posibil transfer profitabil pentru Rapid.

CITEŞTE ŞI: Florin Manea aruncă bomba după demiterea lui Pancu: “Nici Mircea Lucescu nu l-a mai vrut”

„Nu accept lucrurile astea, să mă analizeze o persoană de genul ăsta. Nu va fi 75% vina mea, va fi 100% pentru că unde voi activa pe viitor nu vor mai avea loc astfel de specimene lângă mine. Dacă sunt astfel de specimene, eu nu voi mai fi în acel loc. Ce am realizat eu în fotbal, dacă mă pui lângă el, nici unghia mică nu este, poate doar mizeria de la unghia mică, dar nu am!” – a declarat Pancu despre Florin Manea la Digi Sport.

Pancu este dezamăgit de faptul că oamenii din conducerea Rapidului au cedat prea uşor presiunilor după meciul cu CSM Reşiţa.

„Dacă am fost dezamăgit de ceva, am fost de oamenii din conducere, pentru că am plecat la un drum împreună şi la prima vijelie, că a fost vijelie, nu e uşor nici pentru ei, e vorba de Rapid, au cedat. Pe rezultate au dreptate, echipa nu a marcat niciun gol în 3 jocuri, dar a fost o conjunctură anume, cu Turris o repriză în 10, la Timişoara tot meciul în 10 oameni” – a analizat Pancu.

Rapid a fost prima echipă din cariera de antrenor a lui Daniel Pancu. Idol al fanilor din Giuleşti, Pancu a evoluat pentru alb-vişinii şi în Liga a 4-a, iar ca antrenor a obţinut promovarea în liga secundă.

CITEŞTE ŞI: Ce țeapă! Cum a ratat Rapid un jucător care evoluează acum în Ligue 1: ”Pancu râdea de el!”

daniel pancurapidflorin maneadeclaratieatacantrenorconduceresuporterigiulestidemitere