Ovidiu Hoban: „Dezamăgitor! Dar nu e nimic pierdut”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 24 iulie 2018, ora 22:02,
Hoban
Hoban

Ovidiu Hoban, mijlocașul echipei CFR Cluj, s-a declarat dezamăgit de jocul ardelenilor în meciul cu Malmo, în prima manșă a turului doi preliminar din Liga Campionilor.

La Cluj-Napoca, Carlos Strandberg a înscris în minutul 45, pe fondul unei gafe a portarului CFR-ului, iar Malmo s-a impus cu 1-0. CFR-ul nu a trimis niciun șut pe poartă adversă.

Dezamăgitor! Trebuie să vedem ce am greșit, ce putem să îmbunătățim și la retur să arătăm mult mai bine. Vom analiza şi vom vedea unde s-a greşit. La gol a fost o greşeală colectivă, nu e vina lui Arla. Din centrări am avut ceva ocazii. Puteam să le fructificăm mult mai bine. Sper ca la retur să fim mult mai inspiraţi. Şansele la calificare au scăzut destul de mult. Dar nu e nimic pierdut! Vom merge acolo şi vom încerca să marcăm şi să nu luăm gol„, a spus Hoban la finalul partidei.

Returul va avea loc la 1 august, de la ora 20.00, la Malmo.

Dacă va merge mai departe în Liga CampionilorCFR Cluj va juca împotriva câștigătoarei dintre Ludogoreț (Bulgaria) și Videoton (Ungaria).

Dacă pierde dubla cu Malmo, CFR Cluj va juca în preliminariile Europa League, pe ruta campioanelor. Aici va întâlni învingătoarea dintre Sutjeska (Muntenegru) şi Alashkert (Armenia).

malmoliga campionilorovidiu hobanpreliminariicfrhobancfr cluj