OPINIE | Mirel, urmează-ţi impulsul!

Naţionala a încheiat rapid drumul spre Qatar cu o ieşire în decor la Erevan, iar cei 24 de ani de absenţă de la Mondial vor deveni cel puţin 28. Totul, după numai trei meciuri. 

Naţionala lui Mirel Rădoi a încheiat rapid drumul spre Qatar cu o ieşire în decor la Erevan, iar cei 24 de ani de absenţă de la Mondial vor deveni cel puţin 28. Totul, după numai trei meciuri. 

După dezastrul din Armenia, Mirel Rădoi a anunţat că are “un impuls spre demisie”, impuls care s-ar putea materializa în prima decizie de necontestat a selecţionerului. Mărturisesc că nu mă aflu printre cei care au aşteptări de la un fotbal ajuns de mult sub nivelul de avarie. Orice succes al primei reprezentative este o sfidare a realităţilor în care se află fotbalul românesc.

Mirel

Ca să obţii rezultate, adică să califici echipa naţională la turnee finale, trebuie să faci “din rahat bici” aproape la propriu. Singurul lucru cert este că Rădoi nu a reuşit. Diplomat şi cu spirit de echipă, selecţionerul şi-a apărat jucătorii la fiecare eşec după care a luat responsabilitatea asupra sa şi a staff-ului său. La Erevan a sfârşit însă punându-şi la zid fotbaliştii pentru lipsa de responsabilitate din teren. Din 1990 încoace n-am văzut niciodată o asemenea ieşire a unui selecţioner, chiar dacă radiografia făcută de Rădoi în cele trei răspunsuri de la interviul de final de meci este de o acurateţe totală.

CITEŞTE ŞI: Mirel Rădoi ia în calcul demisia după umilinţa cu Armenia: ,,La ce se gândesc în afară de fotbal? Mă încearcă sentimente ciudate”

Da, fotbalul românesc duce lipsă de fotbalişti. Altfel nu ar fi ajuns să apeleze la Mogoş, fundaşul dreapta cu alura unui zidar plecat de pe şantier pentru o miuţă. Iar aeroplanul numit Chiricheş nu ar fi ajuns să fie considerat un lider incontestabil al primei reprezentative. Treaba unui selecţioner este însă să scoată tot ce se poate din materialul pe care îl are la dispoziţie. Iar Armenia ne-a predat o lecţie de fotbal fără să aibă la dispoziţie staruri de Champions League.

În trei meciuri, România lui Rădoi şi-a luat adio de la Mondial. Mai exact, de la iluzia unui Mondial. Ne-am păcălit cu o victorie norocoasă în faţa Macedoniei de Nord, apoi am fost aproape să sărbătorim că nu am luat decât un gol de la Germania, într-un meci în care problema echipei învingătoare nu s-a pus niciodată. Am plecat învinşi de la Erevan după ce am condus Armenia.

În unsprezece meciuri cu Rădoi selecţioner, singura victorie de răsunet a fost cea obţinută atunci când Norvegia nu s-a putut prezenta la Bucureşti! Am bătut Austria, care putea reveni de la 3-1 după ce a redus din diferenţă şi a ratat o ocazie imensă în final. Şi Macedonia de Nord, după emoţiile de a ne vedea egalaţi de la 2-0. În rest, chix după chix.

De ce joacă Stanciu la 70 de metri de poarta adversă şi nu la 30? De ce i-a trimis Rădoi în teren pe Keşeru şi Tănase la prima întrerupere după ce România a întors rezultatul la Erevan? Selecţionerul se apără cu introducerea lui Creţu, însă mutarea defensivă a venit abia după roşul lui Puşcaş, atunci când şi-a dat seama că riscă să scape din mână rezultatul. Şi, cel mai grav, de ce acuză selecţionerul că jucătorii nu respectă sarcinile şi informaţiile primite la şedinţele tactice? Poate că toate întrebările pot primi răspunsuri atunci când ai mai mult de două sezoane la activ ca antrenor înainte de a fi numit selecţioner.

Nu este exclus ca Rădoi să aibă o carieră fantastică de antrenor, aşa cum îi prevede Răzvan Lucescu. Însă drumul spre succes pentru un antrenor tânăr trece prin experimente, dezamăgiri, încercări şi schimbări, care nu îşi au locul la singura echipă pentru care suspină o ţară întreagă. Mirel, ascultă-ţi impulsul! Lasă locul tău altcuiva şi concentrează-te pe cariera de antrenor. Oricum nu se va schimba nimic.

PS: Felicitări echipelor naţionale ale Macedoniei de Nord, pentru victoria cu 2-1 obţinută în Germania, şi Armeniei, pentru punctajul maxim obţinut după primele trei meciuri din grupă. Pe pariu că niciunul dintre jucătorii lor nu se simte mai fotbalist decât Ovidiu Popescu!