Olăroiu a vrut să preia naționala României, dar s-a lovit de un mesaj categoric: „Mai așteaptă, mai bagă o fisă!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 17 noiembrie 2020, ora 09:23,

Cosmin Olăroiu este în acest moment unul dintre cei mai titrați antrenori români, iar ultima performanță a acestuia este câștigarea titlului de campion în China!

Antrenorul român al celor de la Jiangu Suning, Cosmin Olăroiu, a vorbit despre întâlnirea pe care a avut-o la Dubai cu președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, pentru a prelua banca echipei naționalei, dar în cele din urmă totul a căzut din cauza contractului pe care îl avea la acea vreme cu arabii.

Au fost mai multe momente când am fost aproape de echipa națională. Cei de la FRF au venit și la Dubai, eu aveam contract cu Al Ahli atunci. Aveam niște clauze pe care nu și le permitea nici Federația și nici eu. Nici nu avea sens să le plătim, pentru că erau costuri prea mari, cu riscul de a nu face nimic.

Există riscul să nu faci nimic și să plătești foarte mulți bani pentru o clauză. Președintele (n.r Burleanu) a fost și la mine acasă, am discutat cu el. Voiau ca eu să fiu și la națională și la Al Ahli, dar cei de la Al Ahli au refuzat. Eu mai aveam câteva luni de contract și naționala urma să aibă doar două perioade cu meciuri. Eu aș fi semnat și cei de la Al Ahli trebuiau să mă lase la națională, dar n-au vrut la momentul respectiv!”, a spus Olăroiu pentru Digi Sport.

Citește și O legendă stelistă n-are dubii: ”Singura scăpare a lui Dinamo e falimentul!”

Ulterior, fostul antrenor al Stelei a amintit și de un episod mai puțin plăcut pentru acesta, în momentul în care a venit în România pentru a prelua echipa națională, dar s-a lovit de refuzul categoric din partea celor de la federație.

Pe viitor orice e posibil, dar nu depinde numai de mine. Eu am mai renunțat odată la echipa de club, mi-am dat demisia, am venit și nu s-a putut. Au spus: <<Mai stai puțin, nu putem acum. Mai așteaptă, mai bagă o fisă>>”. Și am plecat!.

Eu nu urmăresc niciun meci din România, n-am timp și n-am răbdare. Din păcate, nu urmăresc nimic din fotbalul românesc. În perioada asta infernală a jucat la fiecare patru zile, am stat să analizez adversarii. A fost infernal. Echipa națională o urmăresc pentru că trebuie să o urmăresc!”a mai spus proaspătul căștigător al campionatului Chinei.

Cosmin Olăroiu a plecat din România în anul 2007, atunci când a decis să părăsească echipa Steaua și să meargă în zona Golfului, acolo unde a semnat un contract cu Al Hilal. Olăroiu a câștigat mai multe trofee în zona arabă și chiar a fost numit ca selecționer al primei reprezentative a Arabiei Saudite în anul 2014.

Citește și EXCLUSIV | Știau spaniolii de insolvență? ”Au cântărit bine! Așa a fost și la CFR”

realitateaechipa nationalaOlăroiufrfselectioner