OFICIAL | Un fost căpitan al lui Arsenal și al naționalei Franței va antrena în Ligue 1

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 11 iunie 2018, ora 19:26,
Ligue_1
Ligue_1

Patrick Vieira, fostul căpitan al echipei Arsenal Londra și al naționalei Franței, a fost prezentat oficial drept noul antrenor al formației OGC Nice. Vieira a renunțat la înțelegerea cu New York City FC, din prima ligă americană.

Patrick Vieira (41 de ani) a semnat un contract pe trei ani cu Nice, iar obiectivul este calificarea în cupele europene. În sezonul recent încheiat al Ligue 1, Nice s-a clasat pe locul opt și a ratat prezența în Europa League.

A fost o decizie foarte grea să plec din New York, atât pentru mine, cât și pentru familia mea. Dar acum mă simt un om împlinit, fericit. Am căutat mereu să lucrez în condiții bune, cu oameni pasionați. Îmi place foarte mult relația dintre jucătorii și suporterii lui Nice. Am fost atras de proiect și de oameni. Când am analizat această echipă, am văzut că există toate elementele necesare pentru a reuși. Cariera mea de jucător nu mai contează, face parte din trecut. Cel mai important lucru este să exprim clar ce vreau de la jucători, un plan de joc precis, pentru ca ei să se poată exprima corespunzător. Oricum, talent există„, a spus Vieira, în cadrul unei conferințe de presă.

Lucien Favre a plecat de la Nice după un sezon dezamăgitor și a semnat cu Borussia Dortmund, formație care a încheiat pe locul patru în Bundesliga.

Patrick Vieira și-a început cariera de antrenor la echipa de tineret a lui Manchester City, în 2011, iar în 2015 a semnat cu New York City FC.

În cariera de jucător, Vieira a adunat 107 selecții la naționala Franței, cu care a câștigat Cupa Mondială (1998) și Campionatul European (2000). A evoluat pentru Arsenal Londra, Manchester City, Inter Milano și Juventus.

nicepatrick vieiranew york city fcantrenor