Dinamo, aproape de dezintegrare în 2021! ,,500 de mii de euro pe lună și încep problemele''

dinamo
Echipa lui Dinamo s-ar putea dezintegra în 2021, dacă datoriile de la club nu vor dispărea, susține un fost conducător din Ștefan cel Mare.
Florin Prunea, fost oficial la Dinamo, spune că , cel mai probabil, fiecare jucător de la Dinamo o va lua pe alt drum din 2021 dacă problemele vor continua să persiste la clubul din ,,groapă''.
Prunea a vorbit înaintea duelului cu CFR Cluj și este de părere că Dinamo dacă ar reuși să ia cele trei puncte, s-ar înscrie serios pentru un loc de play off în acest sezon. Fostul portar a mai spus și că suporterilor le va fi din ce în ce mai greu să susțină clubul, pentru că datoriile per lună se învârt în jurul a jumătate de milion de euro.
,,Va fi o partidă interesantă. CFR-ul cu un alt stil de joc, un stil mai plăcut ochiului. Dinamo continuă pe o linie foarte bună, jucătorii dovedesc caracter, în ciuda problemelor pe care le întâmpină. Ar fi trei puncte mari, Dinamo s-ar înscrie în lupta pentru play-off. Sunt două echipe în formă, cu un plus pentru CFR.

Nu va fi ușor pentru suporteri, pentru că vine data scadentă, vin salariile. 500 și ceva de mii de euro pe lună și încep problemele. Dar e clar că s-a legat relația cu suporterii. Jucătorii lui Dinamo au caracter, puteau să plece. După acest an, cred că fiecare jucător va pleca pe drumul său. Va fi destul de greu să continue la Dinamo. E păcat de echipa aceasta, joacă fotbal și ar merita să termine acest campionat împreună.", a declarat Florin Prunea pentru ProSport.
Situația de la Dinamo este un dezastruoasă, după ce jucătorii echipei nu au mai fost plătiți din luna august. Singurii care mai aduc bani în club sunt suporterii, dar aceștia nu sunt de ajuns pentru a stinge toate datoriile.

Cu jucătorii neplătiți, Dinamo se luptă în această seară cu CFR Cluj, de la ora 20:30, într-un meci din etapa a 14-a a Ligii 1. Dacă vor reușii să învingă, dinamoviștii se vor apropia la un singur punct de locurile de play off.
Despre situația de la Dinamo va vorbi și Ionel Dănciulescu, fost jucător și oficial în Ștefan cel Mare, care va fi invitat duminică, de la ora 18:00, la emisiunea Realitatea Sportivă, care va putea fi urmărită pe postul de televiziune Realitatea Plus.

Citește și Cum se pot motiva fotbaliștii lui Dinamo pentru meciul cu CFR Cluj deși n-au niciun ban! ,,E important pentru ei să facă asta”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























