Gheorghe Mustaţă, replică pentru Gigi Becali. „Am vorbit şi cu suporterii”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 15 aprilie 2021, ora 12:22,
Gigi Becali
Gigi Becali

Gheorghe Mustaţă, lider al suporterilor FCSB, i-a răspuns lui Gigi Becali, după ce patronul a anunţat că vrea ca meciul din Supercupa României să fie tratat ca un joc şcoală.

Patronul FCSB anunţase că prioritatea echipei sale este câştigarea campionatului. Becali i-a trasat lui Toni Petrea sarcina de a trimite în teren o echipă experimentală la meciul cu CFR Cluj. Supercupa României se dispută diseară, de la ora 19:00, pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti.

SURSA FOTO: GSP.ro

„Toți suporterii ne dorim să câștigăm trofee, dar acum declarațiile lui Gigi Becali față de meciul cu CFR Cluj sunt acoperite. Toni Petrea trebuie să caute și alte solutii pentru că avem destul de mulți jucători accidentați. Știu și eu foarte bine care este situația la echipă și am vorbit și cu suporterii. Sper că vom trimite totuși o echipă foarte bună pe teren și vom reuși să câștigăm trofeul. Pentru acest meci chiar înțelegem situația.

Vreau să mai spun că îmi doresc să se dea drumul cât mai repede la suporteri pe stadioane. Arbitrii profită și de faptul că nu mai sunt suporterii în tribune si nu se mai concentrează aproape deloc. Dar mai bine spus nu le mai este frica că greșesc și nu mai simt presiunea noastră”, a spus Gheorghe Mustață pentru Pro Sport.

În actualul sezon, FCSB a trecut printr-o situaţie similară în Cupa României. Atunci, suporterii s-au arătat indignaţi după ce liderul din Liga 1 a tratat superficial întâlnirea cu Dinamo.

Roş-albaştrii au folosit mai mult rezerve în duelul cu marea rivală şi au fost eliminaţi din competiţie.

fcsbcfr clujgigi becalisupercupa romanieisuporterimustata