Moldoveanu rămâne optimist: ”Eu sper până în ultima etapă că o să ajungem în play-off!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 19 ianuarie 2020, ora 15:14,
robert moldoveanu
robert moldoveanu

Robert Moldoveanu rămâne optimist, chiar dacă Dinamo se află la 7 puncte distanță de play-off!

În ultimele meciuri din sezonul regulat, formația din Ștefan cel Mare mai are de disputat 4 partide: Astra (acasă), Voluntari (deplasare), FCSB (acasă) și Gaz Metan Mediaș (deplasare).

Tânărul atacant crede până în ultima clipă la play-off. Acesta vrea să marcheze cât mai multe goluri și să își ajute echipa să ajungă la masa bogaților din Liga 1.

”Aici nu trebuie să fii relaxat, trebuie să muncești cât mai mult și când ajungi în țară doar să pregătești jocurile. E scurtă această perioadă de pregătire, dar intensă. Eu sper până în ultima etapă că o să ajungem în play-off.

Trebuie să muncim foarte mult. Nu vreau să vorbesc. Noi trebuie să ne facem jocul nostru și să credem noi. Eu mi-am propus să marchez cât mai multe goluri și să fiu sănătos. Nistor era un pion important pentru noi, dar trebuie să trecem peste și să ne facem jocul nostru” a declarat Moldoveanu, potrivit ProSport.

400.000 de euro este cota de piață a lui Moldoveanu, potrivit transfermarkt.com.

În actuala ediție de campionat, tânărul fotbalist a bifat 18 apariții în Liga 1 pentru Dinamo și a marcat un gol.

De asemenea, acesta a bifat două apariții în Cupa României, reușind să puncteze de două ori.

Citește și Un fost dinamovist rămâne cu picioarele pe pământ: ”În fiecare săptămână cineva vrea să cumpere clubul!”

declaratiirobert moldoveanuliga 1dinamo