MM Stoica, în stilul caracteristic: „Din nou am deschis Whatsapp la pauză și era plin de mesaje ‘ați avut penalty clar’!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 22 decembrie 2020, ora 10:14,
Mihai Stoica
Mihai Stoica

FCSB nu a reușit o victorie așa cum plănuia, împotriva celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, și a terminat la egalitate, scor 1-1, izbutind totuși să încheie acest an pe primul loc în ierarhie!

„Roș-albaștrii” au fost nevoiți să joace ultimul meci din acest an la baza de pregătire de la Mogoșoaia, teren care se află în proprietatea Federației Române de Fotbal. Acest lucru s-a întâmplat deoarece stadionul pe care era programată inițial partida, Arena Națională, are din nou probleme și a făcut astfel imposibilă disputarea duelului.

După meci, managerul general al celor de la FCSB, Mihai Stoica, și-a urmat obiceiul ca după fiecare meci al echipei sale să posteze un mesaj pe contul său oficial de Facebook. De această dată, mâna dreaptă a lui Gigi Becali a taxat din nou deciziile arbitrilor, dar și motivele puerile pentru care nu au mai putut juca pe cel mai mare stadion al țării. MM a ținut să își felicite și pe această cale jucătorii pentru performanța de a încheia anul pe prima poziție.

„Din nou am fost alungați de pe Arena Națională, invocându-se motive puerile.
Din nou am deschis Whatsapp la pauză și era plin de mesaje “ați avut penalty clar”.
Singura veste bună e că, după ani de zile, terminăm turul pe primul loc. Asta în condițiile în care am început ultimul joc cu 7 jucători eligibili U21 (dintre care 2 juniori) iar alții schimbă unul din doi după câteva minute.
P.S. Felicitări, Sepsi, echipă solidă și bine antrenată!”, s-a arătat în postarea lui MM Stoica.

Citește și Prima reacție a lui Cortacero, după scandalul cu suporterii DDB: “Mai târziu au venit la hotel să își ceară scuze!”

postare mmliga 1realitateafcsbmm stoica