Mircea Rednic, un nou atac la Negoiță: ”Șefii de aici se dau dinamoviști, dar au chiloți roș-albaștri!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 12 iulie 2020, ora 22:40,
redni
redni

Mircea Rednic a revenit în „Ștefan cel Mare”, însă de această dată în calitate de adversar, pe banca echipei Poli Iași, ocupanta locului șase în play-out.

Moldovenii au întâlnit Dinamo, în etapa a noua a play-out-ului Ligii 1. Rednic a profitat de revenirea în „Groapă” pentru a mai trimite câteva „săgeți” spre conducerea dinamovistă.

„A fost greu, nu e ușor să revii aici. Discutam cu jucătorii și le explicam că eu am jucat pe stadionul ăsta. Aceleași vestiare, aceleași toalete, e trist. Nu s-a schimbat nimic. Nici terenul nu e bun, toate merg prost. E esențial pentru o echipă care joacă acasă să aibă un teren bun. Cei care sunt aici nu-și doresc nimic, nu vor performanță. Vor mai degrabă terenul din Ștefan cel Mare. Negoiță a ieșit pe plus, dar Dinamo n-a mai avut performanță.

mircea-rednic-ionut-negoita-dinamo

Am fost de două ori aici, când mergeau lucrurile bine și se luau bani pe jucători vânduți. Eu am venit și am garantat play-off-ul și am pierdut bani. Am dat prime de vreo 75.000 de euro, am renunțat la un salariu, că am fost băiat bun… Cei care conduc aici nu au nicio treabă, nu vor. Se dau dinamoviști, dar au chiloții roș-albaștri. Ei trebuie să scape de cei de la birouri, care erau nemulțumiți de jucătorii pe care i-am adus eu. Îi deranjam. Acum fac ei transferuri, vedeți ce situație este”, a declarat Rednic.

Poli Iași  a remizat, duminică, în deplasare, scor 1-1, cu Dinamo, într-un meci din etapa a noua a play-out-ului Ligii 1.

Citește și • VIDEO | Dinamo, remiză cu Iașiul lui Rednic! ”Câinii” rămân în zona roșie a clasamentului

liga 1mircea rednicdinamo