Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, vrea să-i contureze un lot lui Marinos Ouzounidis cu care să fie de nebătut în Liga 1.
Rotaru vrea să aducă un jucător cu foarte mare experiență la Craiova, după ce Mirko Pigliacelli a început să dea semne că vrea să plece din Oltenia.
Oficialii Craiovei s-au orientat rapid și au pus ochii pe Cristi Bălgrădean, care în acest moment aparține de CFR Cluj, echipa de pe locul 2 în Liga 1.
Bălgrădean are șanse destul de mari pentru a ajunge din nou să joace la Craiova, după ce la CFR Cluj s-a întors Giedrius Arlauskis, iar în meciul cu FCSB din Liga a fost folosit de Edi Iordănescu ca titular, potrivit Telekomsport.
Bălgrădean
Mutarea la Craiova s-at putea realiza după plecarea lui Pigiliacelli, despre care agentul său a declarat în Italia că și-ar dori o revenire în țara natală.
,,Sper ca Pigliacelli să revină în Italia și lucrez la asta. El este deja o certitudine la Universitatea Craiova, care e o echipă de top și în acest sezon în România. Revenirea sa în Italia va depinde de pretențiile clubului și de ceea ce vor cei de acolo. Apoi, mercato-ul se va deschide și pot apărea diferite oferte și soluții.”, a spus Danilo Caravello, pentru cei de la Tuttomercatoweb.
Cristi Bălgrădean a mai evoluat pentru Universitatea Craiova în perioada 2016-2018, când a bifat 52 de apariții pentru olteni.
În acest moment, cota de piața a portarului de de 32 de ani este de 1.100.000 de euro, potrivit transfermarkt.com.