Mesajul Simonei Halep, înaintea debutului din Australia: "Ce călătorie frumoasă a fost. Sunt mândră de acestă serie!"

simona-halep-tenis-wta-australian-open
Actualul loc 2 în ierarhia WTA, Simona Halep, așteaptă cu nerăbdare debutul în primul mare Grand Slam al noului an!
Fostul lider mondial, Simona Halep (29 de ani), și-a petrecut cele 14 zile de carantină impuse de organizatorii Australian Open, la Adelaide, într-un hotel de lux.
Constănțeanca va debuta în turneul demonstrativ de la Adelaide împotriva liderului WTA, Ashleigh Barty, și a avut un mesaj special chiar în ziua în care a ajuns la 7 ani consecutivi petrecuți în Top 10.
"Cu 7 ani în urmă, am debutat în Top 10 WTA. 346 săptămâni mai târziu, sunt încă acolo. Ce călătorie frumoasă a fost. Sunt mândră de acestă serie și de-abia aștept să văd ce va urma!", e mesajul postat de Simona, pe Twitter.
https://twitter.com/Simona_Halep/status/1354586554937839620
Citește și Mesajul Irinei Begu pentru Simona Halep: “A fost mereu o provocare pentru mine!”
Simona Halep a declarat că mentalitatea de învingătoare și de a deveni cea mai bună a împins-o pentru realizarea acestor performanțe greu de egalat.
"Această veste este uriașă, este o onoare. Asta mă va face să zâmbesc toată ziua, astăzi, poate toată săptămâna. Mentalitatea mea de jucătoare a fost tot timpul că trebuie să fiu permanent suficient de bună pentru a obține rezultate. Nu m-am concentrat pe turnee sau grand slam-uri. M-am concentrat în fiecare săptămână pe muncă, în fiecare an, pentru a mă dedica acestui sport.

Tot ce am făcut de când aveam 14 ani a fost pentru tenis, iar accentul meu a fost să văd cât de bună pot fi. Caut perfecțiunea, asta e sigur. Dar, în același timp, știu că perfecțiunea nu există. Așadar, am putut să-mi accept imperfecțiunea de multe ori și am încercat să o apropii de perfecțiune. Poate faptul că am tins tot timpul spre perfecțiune m-a făcut să-mi împing limitele mai sus”, a declarat Halep, într-un interviu acordat WTA Insider.
Citește și Anamaria Prodan, răspuns acid la adresa lui Gigi Becali: ,,Este foarte mic! L-au obligat pe Man să semneze”
"Ambiția, pot spune, este pentru fiecare turneu pe care îl joc. Întotdeauna am spus că fiecare turneu este important pentru mine și că nu consider că unele turnee sunt mai importante decât celelalte. Deci, când merg la un turneu, vreau să dau sută la sută. Dar acum nu știi ce se va întâmpla săptămâna viitoare, așa că trebuie să fii concentrat suta la sută pentru ceea ce ai în acea săptămână.

Am învățat de anul trecut că trebuie să trăiești în fiecare zi.'',a declarat Simona Halep pentru sursa citată.
https://twitter.com/WTA_insider/status/1354543605868683265
Citește și EXCLUSIV | Detaliul vital care va face diferența la meciurile naționalei din martie: “Așa trebuie făcută selecția”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























