Recordmenul selecțiilor în echipa națională consideră că reprogramarea duelurilor decisive pentru prezența la turneul final este atuul cel mai mare pe care naționala îl are în acest moment.
Dorinel apreciază că naționala nu ar fi fost pregătită mental dacă partida se juca așa cum era stabilit, pe 26 martie.
"Să fim serioși, noi toată iarna n-am făcut altceva decât să căutăm alibiuri, că nu e bun gazonul, că e vremea proastă, că trebuie mutat jocul în Danemarca. Acum avem șansa să ne pregătim în cele mai mici amănunte, dacă se reiau competițiile în timp util" a declarat fostul mare mijlocaș pentru Telekom Sport.
Meciul a fost trimis de UEFA pe 4 iunie, dar nici această dată nu este sigură. Totuși, antrenorul Reșiței avertizează.
"Trebuie să ne trezim, să conștientizăm importanța acestui baraj, fiindcă dacă nu ne calificăm la un turneu final organizat pe teren propriu, va urma o perioadă neagră pentru fotbalul românesc" a adăugat Dorinel Munteanu.