Mesajul Crinei Pintea pentru coechipierile sale înaintea șocului din Champions League: „Asta va fi cheia și acum”

Articol de Realitatea Sportivă null - Publicat vineri, 05 martie 2021, ora 17:14,
pintea
pintea

SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București se duelează pentru un loc în sferturile de finală ale celei mai tari competiții de pe continent. Turul se joacă sâmbătă, pe terenul vâlcencelor.

Crina Pintea se folosește de exemplul ultimului duel direct pentru a-și motiva colegele. CSM s-a impus chiar la Vâlcea în campionat cu 27-22.

 „Va fi un meci greu, asta e sigur. E important ceea ce vom face noi. Trebuie să rămânem unite, așa cum am fost la ultima confruntare cu SCM Râmnicu Vâlcea. Atunci am câștigat prin unitatea de grup.

Aceasta va fi cheia și de această dată. Sunt convinsă de asta. Ne cunoaștem foarte bine între noi. Trebuie să rămânem unite și, indiferent de ce se întâmplă pe teren, trebuie să rămânem lucide”, a declarat Crina Pintea pentru siteul oficial al clubului. 

Echipa care va câștiga va ajunge la un pas de calificarea în Final Fourul Ligii Campionilor.

„Să ne facem jocul. Sunt sigură însă că nu va mai fi la fel ca la Sfântu Gheorghe, pentru că și adversarele noastre s-au pregătit foarte bine pentru această dublă și vor să câștige.

Cred foarte mult în echipă și sunt convins că va fi bine. Repet, unitatea de grup va fi cheia meciului. Meciul are 60 de minute, indiferent de situație trebuie să ne menținem luciditatea”, a mai adăugat pivotul fostei campioane a Europei.

Meciul retur va fi șapte zile mai târziu în Sala Polivalentă din București. Partida va fi arbitrată de către Jelena Mitrovic și Andelina Kazanegra din Muntenegru. Câștigătoarea aceste manșe va întâlni pe învingătoarea dintre CSKA Moscova și Krim Mercator Ljubljiana, în sferturile Ligii Campionilor.

CITEȘTE ȘI –>> Sancțiunea pe care a primit-o Tadici de la FRH pentru că ”e un om corect, care spune lucrurilor pe nume”

ramnicu valcearealitateachampions leaguecrina pinteacsm bucuresti