Vali Crețu a fost extrem de dezamăgit după ce echipa sa a fost egalată în minutele de prelungire ale partidei jucată pe Arena Națională în compania uneia dintre cele două nou-promovate.
Fundașul și-a criticat coechipierii din atac pentru că nu au ucis meciul mai repede.
"Din păcate, ne îndepărtăm în loc să ne apropiem. N-am mai fost atât de concentrați pe final. Trebuia să facem 2-0, pentru că jucam acasă împotriva Chindiei. Trebuie să învățăm din acest meci, pentru că nu poți să te bați la titlu așa. Trebuie să îți dea de gândit. Nu ai voie să iei gol în minutul 90! Fiecare trebuie să se uite la el în grădină, să vadă ce a facut bine și ce nu. Din păcate, nu mai avem nici noroc. Ce sa mai zică si antrenorul... Noi trebuie să aratăm pe teren. Eu cred că am făcut un joc bun, dar trebuia să ne desprindem pe tabelă" a declarat fotbalistul venit de la Mediaș după fluierul de final.
Crețu așteaptă să vadă acum de ce adversară va avea parte FCSB în prima etapă din play-off.
"Acum începe alt campionat. Va fi un meci dificil la Craiova, dacă îi vom întâlni în prima partidă din play-off. CFR-ul s-a încurcat, dar noi, din păcate... nu mai am ce să zic. M-am dus aproape de galerie pentru că ne încurajează, dar trebuie să-i înțelegem și pe ei. Noi nu i-am făcut fericiți și trebuie să ne ducem la ei să-i aplăudăm" a încheiat fotbalistul de 31 de ani.