Un fotbalist al celor de la Parderborn a fost în stare de șoc la finalul întâlnirii cu Bayern din etapa a 23-a a Bundesligii.
Streli Mamba a aflat că nepoata lui prezentă pe Allianz Arena alături de părinții săi a decedat după ce a început să se simtă rău. Deși medicii aflați pe ambulanță au încercat să îi ofere îngijiri micuței și au încercat să o resusciteze, aceasta nu a mai putut fi salvată.
Toată lumea a fost în stare de șoc, iar alături de fotbalistul de 25 de ani și familia acestuia au fost și adversarii din partida pe care echipa sa a pierdut-o în cele din urmă. Astfel, pe contul de pe o rețea de socializare a lui Bayern a fost postat un mesaj de solidaritate pentru Streli Mamba.