Meme Stoica reacţionează după scandalul de la Paris: ,,Lezaţii ăştia au mers la vestiare ca să apară politicienii cu reacţii”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 09 decembrie 2020, ora 14:39,
Mihai Stoica
Mihai Stoica

Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a reacţionat în scandalul de la Paris, la meciul dintre PSG şi Basaksehir, provocat de arbitrul român Sebastian Colţescu.

Rezerva lui Haţegan de la parida de aseară a avut un gest necontrolat şi l-a numit pe unul din mebrii staff-ului celor de la Basaksehir ,,negru”, în timp ce-i solicita centralului să-i acorde cartonaş galben pentru proteste.

Mihai Stoica a făcut o postare pe contul de social media, după ce scandalul a izbucnit în presa internaţională. Oficialul de la FCSB a rămas dezamăgit de faptul că jucătorii celor două echipe nu au mai revenit pe teren, ci au ales să rămână la vestiare. Acesta crede că episodul de aseară le-a dat oportunitatea politicienilor să apară cu postări pe reţele legat de un subiect sensibil, rasismul.

Stoica spune că după incidentul de aseară nu mai este fan Mbappe, iar circul nu este una dintre preferinţele lui. Managerul de la FCSB a ţinut să aducă în discuţie şi faptul că ministrul Sportului, Ionuţ Stroe, a apărut şi el după tot acest scandal, în care îşi cere scuze pentru derapajul lui Sebastian Colţescu.

,,Sportivii mari performează, nu părăsesc terenul din motive pe care nici nu le cunosc. “Lezații” ăștia au mers la vestiare ca să apară politicienii cu reacții pe rețele. De aseară nu mai sunt fan Mbappé. Fan Neymar n-am fost niciodată, chiar dacă e supertalent. Nu-mi place circul.
P.S. Tot a făcut ceva bun Sebi. A generat un consens româno-francez. S-au scandalizat madame Mărăcineanu și domnu’ Stroe. Btw, dom’ ministru, scuzele se prezintă, nu se cer.”, a mai spus acesta în postare.

Citeşte şi Mircea Lucescu, fericit după calificarea în Europa League: “Le sunt recunoscător jucătorilor!”

Mihai Stoica a mai avut o postare şi aseară, în care spune că incidentul provocat de Colţescu le-a luat faţa lui Nagelsman şi Ronaldo, cei care au reuşit performanţa serii în Champions League. Şi atunci, oficialul de la FCSB a spus că i se pare prea exagerat cum a fost prezentat incidentul.
,,Sebi le-a luat fața lui Nagelsmann și Ronaldo.
P.S. Mi se pare o exagerare teribilă.”, a spus Mihai Stoica.

 

Meciul de aseară din Champions League, dintre PSG şi Basaksehir a fost întrerupt în minutul 15, după un scandal monstru declanşat de Sebastian Colţescu, care era arbitru de rezervă.

Cei de la Basaksehir au refuzat să mai intre pe teren, după ce Colţescu l-a numit ,,negru” pe camerunezul Pierre Webo, în momentul când îi cerea lui Ovidiu Haţegan să-i dea galben pentru proteste.

Meciul nu s-a mai reluat, iar partida se va disputa astăzi, dar la centru nu va mai fi Ovidiu Haţegan.

Citeşte şi Reacţia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în scandalul de rasism provocat de Sebastian Colţescu: ,,Nu trebuie răstignit”

bașakșehirmeme stoicacoltescuPSGwebombappehateganchampions leagueionut stroerasism