Mărturii din Infern! Un antrenor, aflat în zona cea mai expusă din România: „Suntem ca în junglă”

Dorin Goian, tehnicianul de la Bucovina Rădăuți, a fost surprins la Suceava de epidemia de coronavirus.
Orașul a intrat în canartină totală după ce numărul cazurilor de infectare a explodat pur și simplu. Din totalul persoanelor care au contractat boala în toată țara, aproximativ un sfert sunt din Suceava. Iar fostul fundaș al Stelei explică și cum s-a ajuns aici.
„Totul a erupt de la spital. Au fost decizii eronate care au venit pe bandă rulantă, în lanţ. La început a fost infectat un grup restrâns de medici, apoi au stat în aceeaşi încăpere şi cu alţii, apoi pe fiecare secţie în parte, iar de aici a început să se infecteze şi restul personalului medical, asistente, infirmiere, personal UPU.
Eu trăiesc aici, văd cum e acum oraşul şi cum era înainte. Aproape că e pustiu, deci ce măsură e asta? Am ieşit zilele trecute la cel mai mare hipermarket de aici, unde de regulă erau sute şi sute de persoane. Nu erau mai mult de 15-20 de oameni. Oamenii au realizat pericolul” a povestit Goian pentru gsp.ro.
Iar Dorin crede că această criză va avea chiar efecte majore după ce toată nebunia se va încheia.
„La revedere, uită Uniunea Europeană! E gata această alianţă, va dispărea după ce va trece pandemia. Fiecare e doar pentru el acum. Suntem efectiv ca în junglă, trăieşte doar cine se ajută singur!” a fost categoric fostul fotbalist.