Marius Croitoru, reproşuri după 4-0 cu Dinamo: ,,Suntem în România și trebuie să ne comportăm ca atare”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 25 ianuarie 2021, ora 00:15,
Marius Croitoru
Marius Croitoru

Meciul dintre FC Botoşani şi Dinamo Bucureşti, din etapa a 18-a Ligii 1, s-a terminat cu victoria gazdelor, scor 4-0.

Golurile partidei au fost marcate de Hamidou Keyta în minutele 1 şi 35 din penalty, Hervin Ongenda în minutul 23 şi Denis Haruţ în minutul 64.

Marius Croitoru, antrenorul celor de la FC Botoşani, a comentat la finalul celor 90 de minute evoluţia elevilor săi din teren. Acesta a fost mulţumit de victoria echipei, dar spune că scorul putea fi mult mai mare.

Antrenorul se arată însă nemulţumit de modul în care arbitrul a acordat cartonaşele pe teren. Croitoru a lămurit şi situaţia lui Andrei Chindriş, care în această seară a început meciul din postura de rezervă.

Cred că mai puteam marca cel puțin atâtea. Mă interesau cele trei puncte. Am început să schimb, îl am și pe Florescu suspendat. Îmi e greu să cred cum arbitrează unii oameni. El e faultat și el ia galben, dar suntem în România și trebuie să ne comportăm ca atare. S-a văzut schimbarea de atitudine față de primul joc. Avem nevoie de Keyta, când a avut nevoie de noi am fost aici. E normal ca ajutorul să fie reciproc.

Singurul care se poate transfera este Chindriș. Are dată clară până la 1 februarie. Dacă nu se transferă până atunci, nu mai pleacă. Rămâne să demonstrăm pe teren, să avem aceeași atitudine, același joc. Sunt ferm convins că atunci când se va termina sezonul regulat vom fi acolo unde ne dorim cu toții. Îmi doream, bineînțeles. De ce nu? Cu gândul ăsta te faci antrenor. Îmi doresc să câștig împotriva oricărei echipe. Jucăm pe un teren dificil, cu o echipă dificilă.”, a declarat Marius Croitoru la finalul jocului cu Dinamo.

După acest meci, FC Botoşani a urcat pe locul 7 în Liga 1, acumulând 24 de puncte după cele 18 etape disputate în acest sezon.

De cealaltă parte, după această înfrângere, Dinamo rămâne pe locul 11 în Liga 1, având 19 puncte adunate din 18 jocuri disputate până acum, în acest sezon.

Citeşte şi VIDEO | Dinamo, distrusă în Moldova! FC Botoşani a făcut instrucţie cu ,,câinii”

botoșanihamidou keytamarius croitorudinamorealitateadenis harutliga 1hervin ongenda