VIDEO | Jucător român din Ligue 1 nu a fost convocat la națională din cauza relației dintre tatăl său și FRF

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat sâmbătă, 03 aprilie 2021, ora 17:36,
ROMÂNIA U 21
ROMÂNIA U 21

Alexandru Dobre (22 de ani) a evoluat în 16 meciuri pentru Dijon în Ligue 1, dar nu a fost convocat de în naționala de tineret a României pentru EURO 2021.

Potrivit ProSport, decizia ca Alexandru Dobre să nu fie chemat la Under 21 a venit ca urmare a relației proaste dintre tatăl său și Federația Română de Fotbal.

Vă dați seama că Alex e un băiat ok, joacă bine, chiar dacă echipa unde e nu prea are rezultate. Totuși e prima ligă din Franța. O ligă mult peste ce e în Liga 1. Singura mare problemă a lui Alex a fost tatăl lui.

A avut mai multe declarații prin care a atacat Federația. De altfel, tatăl lui Alex e persona non-grata la FRF și el știe bine asta. Poate doar evoluțiile extrem de bune și constante vor obliga viitorii selecționeri de la prima reprezentativă să-l convoace, pentru că acesta este ultimul an în care Alex mai poate juca pentru U21”, a declarat o sursă din cadrul FRF pentru ProSport.

Alexandru Dobre. Foto: Profimedia

10 septembrie 2019 este data ultimului meci în care Alexandru Dobre a jucat pentru naționala României sub 21 de ani, el nefiind prezent la Campionatul European din același an, în care echipa condusă atunci de Mirel Rădoi a ajuns până în semifinale. De altfel, Dobre a participat decisiv în faza preliminariilor pentru naționala României.

1 milion de euro e cota de piață a lui Alexandru Dobre, potrivit transfermarkt.de

Citește și Reacţia nemţilor, după 0-0 cu România U21: ,,A fost extrem de dificil! Ei au început bine, au avut ocazii”

 

fotbalromania u 21ligue 1realitateafrfașexandru dobrevideo