FC Dinamo București· 2 min citire

Jerry Gane, optimist înaintea meciului cu UTA: "Victoria cu Gaz Metan a readus încrederea în vestiar!"

jerry gane dinamo

jerry gane dinamo

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 30 ian. 2021, 18:12

Dinamo va juca mâine seară, de la ora 20:45, pe terenul nou-promovatei UTA Arad, în runda cu numărul 20 din campionatul Ligii 1!

"Câinii" așteaptă meciul contra arădenilor cu optimism, mai ales după victoria din etapa trecută de pe teren propriu, 2-1, contra celor de la Gaz Metan Mediaș. Dacă din punct de vedere financiar fanii din DDB se ocupă de probleme, din punct de vedere sportiv, Jerry Gane și elevii săi trebuie să facă tot posibilul pentru a-i răsplăti pe suporterii "alb-roșilor".

dinamo1

Actualul antrenor principal al formației din Ștefan cel Mare este de părere că odată cu succesul din meciul cu Gaz Metan, băieții săi și-au recăpătat încrederea și merg la Arad pentru a obține un rezultat pozitiv. Ulterior, Jerry Gane a anunțat absența lui Alexandru Răuță și Diego Fabbrini, ambii suspendați, dar și a lui Andrei Bejdea, indisponibil din cauza unei accidentări.

dinamo3

"Victoria cu Gaz Metan a readus încrederea în vestiarul nostru. Chiar dacă a primit gol în primele minute, echipa a reacționat pozitiv și a reușit să întoarcă rezultatul până la pauză, pe un teren complicat. Sper să ne impunem în această deplasare la Arad, așa cum UTA a câștigat în tur pe arena Dinamo. Îmi doresc să avem continuitate în rezultate. 

Probleme de lot? Vor lipsi doi jucători importanți, Fabbrini și Răuță, ambii suspendați, plus Blejdea, accidentat!", a declarat antrenorul "câinilor", potrivit site-ului oficial al clubului.

Dinamo ocupă în acest moment locul 11 în ierarhia Ligii 1, cu 22 de puncte acumulate în cele 19 etape disputate în actualul sezon.

Citește și Motivul incredibil pentru care nu s-a mai disputat meciul dintre Irina Begu și Venus Williams! De ce a refuzat americanca să mai joace

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News