Jerry Gane e convins: ”Cosmin Contra nu vrea să facă rău acestui club!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 14 februarie 2021, ora 00:39,
jerry gane dinamo
jerry gane dinamo

Jerry Gane, antrenorul lui Dinamo, a oferit prima reacție după remiza cu Sepsi.

Duelul din Ștefan cel Mare s-a încheiat 0-0, iar ”câinii” sunt tot mai departe de play-off.

Tehnicianul a vorbit despre prestația elevilor săi și i-a transmis un mesaj lui Cosmin Contra, fostul antrenor al roș-albilor care are de recuperat bani de la clubul din Capitală.

”Efortul nostru a fost maxim, am avut multe meciuri în ultimele zile. Rezultatul e echitabil, a fost un meci de luptă, cu o echipă bună. N-au fost multe ocazii, am avut și noi o situație în a doua repriză. Nu știu de ce nu ne-ar ajuta acest punct. Sigur, aș fi preferat trei, pentru că am jucat acasă. Dar mai sunt meciuri. I-am zis arbitrului, la pauză, că au fost multe faulturi la Fabbrini. Până la urmă am luat eu cartonaș galben.

Ahmed Bani a revenit, da. Are deja trei apariții în acest sezon. Cred că le dau șanse jucătorilor tineri. Au fost terenuri grele și îmi cunosc bine fotbaliștii, știu când să le dau șanse. Nemec? Sper că e doar o contractură, nu leziune musculară. Mi-a făcut semn că poate juca în continuare, înainte să-l schimb. Se întâmplă, mai ales în condițiile astea grele, iar el dă totul pe teren.

Noi avem problemele noastre, m-aș bucura să le rezolvăm. Sunt de admirat cei din DDB pentru eforturile făcute. Ar fi minunat să luăm licența și să nu avem probleme. Îl cunosc pe Cosmin Contra, cred că se va ajunge la o înțelegere, nu vrea să facă rău acestui club.” a declarat Gane.

SURSA FOTO: Instagram Dinamo București

Citește și ”Câinii”, tot mai departe de play-off! Dinamo, remiză albă cu Sepsi

liga 1dinamojerry ganedeclaratiirealitatea