Jerry Gane are un nou motiv de îngrijorare: ”Sunt convins că Anton are oferte!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 04 ianuarie 2021, ora 23:21,

Jerry Gane se teme că Paul Anton (29 ani) poate pleca de la Dinamo!

Banii promiși de Pablo Cortacero întârzie să apară în Ștefan cel Mare, iar Paul Anton, unul dintre cei mai importanți ”câini”, îi poate urma pe Borja Valle sau Alexander Gonzalez.

Jerry Gane, antrenorul lui Dinamo, se teme că îl poate pierde și pe mijlocaș. Tehnicianul este convins că Anton are oferte de la alte echipe.

„Am vorbit cu Paul mai devreme, nu mi-a spus nimic. Sunt convins că are oferte, avand in vedere situația asta de la club, toți se gândesc să plece. E clar!

Sunt destule probleme și sunt destul de grave. Am auzit multe, niciunul nu mi-a spus că pleacă. Au depus multe notificări, memorii și așteaptă să vadă dacă lucrurile devin mai bune săptămâna asta.

E foarte greu, dacă îmi pleacă jucătorii ăștia e foarte greu. Cine îți vine în condițiile astea la Dinamo? E foarte greu. Echipa arată bine, dar dacă pleacă 3-4 jucători de bază nu rămâne decât un alt obiectiv și cu altcineva.” a declarat Gane la DigiSport.

SURSA FOTO: FC Dinamo Oficial

1 milion de euro este cota de piață a lui Anton, potrivit transfermarkt.com.

În actualul sezon, mijlocașul a bifat 10 apariții pentru Dinamo, în toate competițiile, reușind să înscrie 3 goluri.

Citește și Dezvăluiri halucinante din vestiarul lui Dinamo: ”Știe cineva că joacă cu două coaste rupte?”

transferpaul antondeclaratiijerry ganedinamorealitatea