Irina Begu s-a calificat în sferturile turneului de la Antalya

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat joi, 28 martie 2024, ora 15:37,
Irina Begu
Irina Begu

 

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, revenită în circuitul profesionist după aproape şapte luni de absenţă, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de la Antalya (Turcia), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, după ce a dispus de croata Tara Wurth cu 7-5, 6-2.

Begu (33 ani, 126 WTA), a patra favorită, a obţinut victoria după o oră şi 33 de minute.

În primul set, Wurth (21 ani, 493 WTA) a condus cu 5-3, dar Begu s-a mobilizat şi a câştigat cu 7-5, după patru ghemuri consecutive. Românca a dominat actul secund, pe care l-a început cu 3-0.

Begu şi-a asigurat un cec de 3.475 de dolari şi 27 de puncte WTA.

În sferturi, Irina Begu o va înfrunta pe slovena Polona Hercog (33 ani, 213 WTA), pe care a învins-o în toate cele patru confruntări anterioare. Ultimul duel a avut loc în optimi la Cleveland, în 2021, când românca s-a impus cu 7-6 (7/5), 7-5.

irina begutenis