Mircea Rednic este noul antrenor al echipei Viitorul, iar "Puriul" a început să-și alcătuiască staff-ul tehnic. Unul dintre numele vehiculate în presă pentru a face parte din conducerea clubului dobrogean este cel al lui Ionel Dănciulescu.
Fostul colaborator al lui Rednic de la Dinamo spune însă, că nu a fost contactat în acest sens de Mircea Rednic sau de către altcineva de la Viitorul.
"Toată lumea știe că eu am un respect extraordinar pentru Gică Hagi, pentru cine a fost și pentru ce face acum în fotbalul nostru. La fel și pentru Mircea Rednic, cu care am lucrat foarte bine de câte ori a fost la Dinamo.
Dar nu știu de unde a apărut această informație, că m-aș duce la Viitorul, pentru că nu este adevărată.
Eu nu am vorbit cu absolut nimeni. Cei de acolo au alte lucruri de pus la punct acum decât să se gândească la Dănciulescu, așa că nu se pune problema", a declarant Ionel Dănciulescu, pentru digisport.ro
Mircea Rednic a fost numit, marți seara, în funcția de antrenor al echipei Viitorul. Clubul de fotbal dobrogean se despărțise luni de antrenorul spaniol Ruben de la Barrera.