Încă o mutare făcută de Dinamo! Un nou spaniol vine în Ștefan cel Mare pentru a face performanță

Articol de Realitatea Sportivă null - Publicat marți, 22 septembrie 2020, ora 19:40,
dinamo bucurie
dinamo bucurie

Dinamo pare că nu se mai oprește din adus spanioli. De această dată, Centrul de Copii și Juniori al clubului din Ștefan cel Mare, este cel care primește întăriri!

Marcos Rubino (49 de ani) este de astăzi noul director al Centrului de Copii și Juniori al echipei Dinamo București și va avea ca obiectiv să realizeze o academie la nivelul celor europene.

„Dinamo Bucureşti, un club istoric al României condus de spaniolul Pablo Cortacero, a semnat cu Marcos Rubino, cel care va fi directorul academiei. Antrenorul de 49 de ani născut în Motril are o istorie îndelungată în Granada şi a ocupat funcţii la Cubillas, unde a fost, printre altele, şi director sportiv”, anunță Entrenadoresfutbol.es.

Cosmin Contra, antrenorul lui Dinamo, a declarat în urmă cu puțin timp ca își dorește o academie puternică, care să vândă jucători în campionate importante din Europa, dar pentru asta au nevoie de un director al academiei.

Citește și Neatenția costă! Roma a pierdut la masa verde din cauza unei greșeli incredibile!

„Vrem o academie ca la Villarreal. Ei îşi doresc cam acelaşi lucru, o academie de nivel european, cu psiholog, nutriţionist. Vrem jucători care să ajungă în campionate puternice, nu doar să debuteze la prima echipă.

Trebuie să vindem jucători pe bani mulţi. Va fi adus un şef de centru de juniori. El va coordona tot ce înseamnă Academia Dinamo”, a declarat Cosmin Contra acum câteva zile.

În această perioadă de transferuri, Dinamo i-a adus pe Vlad Achim, Janusz Gol, Isma Lopez, A. Gonzales, Nemec, Borja Valle, Camara şi Rene Hinojo, iar mutările pare că nu se vor opri aici, după cum a declarat antrenorul alb-roșilor.

Dinamo a obținut ieri seară prima victorie din acest sezon, 3-1 în deplasare contra celor de la Gaz Metan Mediaș și ocupă locul 9 în acest moment, cu 5 puncte obținute după primele 4 meciuri.

Citește și Avertisment pentru FCSB: “Liberec nu renunţă niciodată!”

liga 1transfer dinamodinamorealitatea