Harry Kane s-a accidentat

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat luni, 18 martie 2024, ora 11:48,
Harry Kane
Harry Kane

Atacantul englez Harry Kane, accidentat la o gleznă în meciul câştigat de Bayern Munchen cu Darmstadt (5-2), sâmbătă, în Bundesliga, va fi tratat în Anglia unde a fost convocat la echipa naţională de fotbal, în vederea meciurilor amicale cu Brazilia şi Belgia, a anunţat campioana en titre a Germaniei, citată de AFP.

Kane, cel mai bun marcator în acest moment în Bundesliga şi căpitanul echipei Angliei, a părăsit terenul şchiopătând în min. 82 după ce şi-a luxat glezna în urma unei căzături. Kane a fost unul din marcatorii echipei sale (45+1), ajungând la 31 de goluri în acest sezon în Bundesliga.

Antrenorul Thomas Tuchel şi-a exprimat speranţa, după meci, că nu este o problemă gravă, iar directorul sportiv al lui Bayern, Christoph Freund, a afirmat că jucătorul „nu va risca nimic” cu glezna sa.

Atacantul se va prezenta la centrul de antrenament de la St George’s Park unde englezii pregătesc meciurile cu Brazilia (23 martie) şi cu Belgia (2 martie), adversara României la EURO 2024, ambele programate pe Wembley.

Kane a avut de mai multe ori probleme cu glezna pe când juca la Tottenham. În 2019, el a stat departe de teren timp de trei săptămâni din cauza unor accidentări distincte la aceeaşi gleznă.

angliabundesligaHarry Kanebayern munchen