Handicap important în bătălia pentru Liga 1! Dan Alexa pierde un ajutor de nădejde

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 07 iulie 2020, ora 15:22,
Dan Alexa
Dan Alexa

Rapidiștii vor avea un dezavantaj major în disputa pentru un loc în prima divizie. Nu vor mai putea conta pe Florin Manea, cel care a îndeplinit funcția de director sportiv al giuleștenilor până la 30 iunie. 

Contractul său a expirat la acea dată, iar acestuia nu i s-a propus prelungirea acordului. Conform prosport.ro, informația vine înainte ca Hlistei și ai lui să înceapă meciurile din play-off-ul de promovare în primul eșalon. Rapid o va întâlni pe CS Mioveni în această seară, iar o eventuală victorie o va propulsa pe loc promovabil. Cel mai probabil, Florin Manea va reveni în impresariat după scurta aventură din Grant.

În perioada în care a fost oficial al giuleștenilor, acesta a avut parte și de câteva episoade mai tensionate, mai multe voci spunând că a avut un schimb dur de replici cu Daniel Pancu, fostul antrenor al Rapidului. Până să se despartă de alb-vișinii, Manea a vorbit despre fotbaliștii care ar putea ajunge al echipă în cazul unei reveniri pe prima scenă. Fabbrini a fost unul dintre numele vehiculate. Italianul ar fi putut fi convins să ajungă în Giulești în ciuda salariului foarte mare pe care îl avea la Dinamo e părerea fostului director sportiv al Rapidului.

CITEȘTE ȘI –>> Marele minus al roș-albaștrilor, identificat de Cornel Dinu: “Sunt hazlii de-a dreptul”

conflictdan alexaplecarerapidflorin maneadaniel pancu