Sergiu Buș s-a despărțit de FCSB în acaestă iarnă, după numai 6 luni petrecute la formația patronată de Gigi Becali.
Acesta s-a transferat în Coreea de Sud, la Seognam, iar fanii echipei pregătite de Toni Petrea nu au reacționat tocmai bine când au primit această veste.
La anuțul despărțirii de jucător, făcut de FCSB, au apărut numeroase comentarii care sunt în dezacord cu decizia care a fost luată de Gigi Becali, de a-l vinde pe singurul atacant din lot.
,,Management defectuos, ca să nu zic jalnic... Buș, un atacant foarte bun, dar care nu a primit încrederea necesară / Era unicul vârf din lot, cum să-l dai pe 300.000 de euro? Buziuc are zero goluri până acum.
Altă gafă! În 5 ani nu au învățat nimic... doar amatorism! / Adevărul e că ne cam încurcau atacanții, suntem singura echipă din România fără atacanți / Eu nu cred că putem câștiga campionatul fără număr 9.'', sunt doar câteva dintre comentarii.
Rămași fără un atacant veritabil, suporterii fac haz de necaz și îl cer pe Andrei Vlad în atacul formației pregătite de Toni Petrea.
,,Să vină Andrei Vlad atacant! Cu voia Domnului va marca în porțile adversarilor / Așa se întâmplă când ai o organizare profesionistă, aduci jucători și îi pui pe liber după câteva meciuri.'', au mai postat fanii FCSB-ului.
Sergiu Buș a venit gratis în vară la FCSB, de la Gaz Metan Mediaș. Acesta a bifat 11 meciuri pentru ,,roș-albaștri'' și a înscris de două ori.
800.000 de euro este cota atacantului, potrivit transfermarkt.com.