FOTO | Analiză WTA. „Drumul Simonei Halep către top”. Momentele-cheie din cariera româncei

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 23 aprilie 2020, ora 19:47,
halep-montreal
halep-montreal

Simona Halep (28 de ani, locul 2 mondial) este subiectul unei analize din partea site-ului oficial al WTA. Sunt prezentate momentele-cheie din cariera româncei și ascensiunea ei către elita tenisului mondial.

Până acum, Simona Halep a câștigat 20 de turnee WTA la simplu, dintre care două de Mare Șlem (Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019). A fost lider mondial între 2017 și 2019, timp de 64 de săptămâni.

Constănțeanca deține recordul (printre jucătoarele în activitate) privind cele mai multe săptămâni în Top 10 WTA. Începând din 2014, Halep nu a încheiat anul mai jos de locul 4 WTA. Simona a încheiat sezonul pe locul 1 WTA în 2017 și 2018.

Iată cele 21 de momente-cheie din cariera Simonei Halep, potrivit site-ului WTA:

  1. Simona Halep a fost numărul 1 mondial la junioare și a învins-o pe compatrioata Elena Bogdan în finala pentru trofeul de la Roland Garros, în 2008. În anul următor, a reușit prima victorie împotriva unei jucătoare din Top 100 WTA, Angelique Kerber, la Saint-Raphaël ITF W50 2009

2. „În primăvara anului 2010, Halep s-a calificat în premieră pe tabloul principal al unui turneu WTA, la Marbella. A ajuns în faza sferturilor de finală, iar trei săptămâni mai târziu a învins-o pe Patty Schnyder în drumul către prima finală WTA din carieră, la Fes, pe care a pierdut-o, scor 6-4, 6-2, cu Iveta Benesova

3. „Halep a trecut de calificări pentru a debuta pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem, la Roland Garros 2010, unde a pierdut, scor 7-5, 6-1, în primul tur, împotriva eventualei finaliste Samantha Stosur. În acel an, a intrat în premieră în Top 100 WTA, în luna iulie

4. „Primele victorii într-un turneu de Mare Șlem au venit în 2011, la Australian Open, unde le-a învins pe Anne Kremer și Alisa Kleybanova. A pierdut în turul trei la Agnieszka Radwanska

5. „În 2011, Halep a început să amenințe marele nume, reușind prima victorie contra unei jucătoare de Top 20, la Toronto, cu Svetlana Kuznetsova. A urmat primul succes împotriva unei jucătoare din Top 10 WTA, la US Open, cu Li Na, scor 6-2, 7-5 în primul tur. Ulterior, a intrat în Top 50 WTA

6. „O victorie în primul tur cu Jelena Jankovic a reprezentat fundamentul pentru prima finală de categorie Premier, la Bruxelles, în 2012. Pierdea cu 7-5, 6-0 în fața polonezei Agnieszka Radwanska și ajungea la trei înfrângeri la rând în primele ei trei finale

7. „O semifinală la Roma în 2013, inclusiv prima victorie împotriva unei jucătoare din Top 5 WTA – cu Agnieszka Radwanska. Victorii și cu Svetlana Kuznețova și Jelena Jankovici, iar Halep (22 de ani) ajungea la un alt nivel

8. „În cea de-a patra finală WTA din carieră, Halep a câștigat primul titlu, la Nurnberg, în 2013. Le-a învins pe Lucie Safarova și Andrea Petkovic în semifinale, respectiv finală

9. „În 2013, Halep era dezlănțuită și aduna titlu după titlu, pe fiecare suprafață. Au venit trofee la ‘s-Hertogenbosch și Budapesta, înainte de a câștiga primul ei turneu de categorie Premier, la New Haven, după un succes cu 6-2, 6-2 împotriva Petrei Kvitova în finală

10. „Între lunile mai și noiembrie 2013, Halep a strâns 47 de victorii și 8 înfrângeri, a câștigat șase finale la rând și a ajuns în premieră în faza optimilor de finală la US Open. A încheiat anul cu trofee la Moscova și Turneul Campioanelor de la Sofia, fiind pe locul 11 în lume

11. „Halep a început 2014 continuând traiectoria ascendentă: primul sfert de finală într-un turneu de Mare Șlem, la Australian Open, a dus-o în Top 10 WTA. Ulterior, titlul de la Doha – a șaptea victorie consecutivă într-o finală – a urcat-o în Top 5 WTA

12. „Prima finală într-un turneu de Mare Șlem a venit la Roland Garros 2014, unde le-a învins pe Sloane Stephens, Svetlana Kuznețova și Andrea Petkovic, înainte de a o pune la mare încercare pe campioana Maria Șarapova. A fost un meci de poveste, scor 6-4, 6-7 (5), 6-4

13. „Halep a continuat să construiască și după anul revoluționar 2013, ajungând în semifinale la Wimbledon în 2014 și în finală la Turneul Campioanelor, fiind învinsă de către Serena Williams. A încheiat anul 2014 pe locul 3 în lume

14. „Halep a câștigat primul turneu de categorie Premier Mandatory la Indian Wells, în 2015, învingându-le pe parcurs pe Karolina Pliskova și Jelena Jankovic

15. „În următorii doi ani, Halep s-a stabilizat în fruntea ierarhiei, câștigând titluri consecutive la Madrid (2016 și 2017). Ajungea la 15 trofee în carieră

16. „A doua finală la Roland Garros a venit în 2017 – dar, deși a condus cu 6-4 și 3-0, apoi cu 3-1 în setul decisiv, Halep a pierdut în fața letonei Jelena Ostapenko (20 de ani), scor 4-6, 6-4, 6-3

17. „Halep a urcat pe locul 1 WTA în octombrie 2017, după ce a ajuns în finală la Cincinnati și Beijing, dar a pierdut în fața lui Garbine Muguruza și Caroline Garcia

18. „Halep a luptat fenomenal pentru a ajunge în cea de-a treia finală de Mare Șlem, la Australian Open, în 2018. A salvat mingi de meci cu Lauren Davis și Angelique Kerber. I-a fost refuzat iarăși trofeul, după o nouă finală legendară, 7-6 (2), 3-6, 6-4 cu Caroline Wozniacki

19. „Halep a simțit mult așteptatul gust al gloriei într-o finală de Mare Șlem la Roland Garros 2018, unde a învins trei foste campioane – Angelique Kerber, Garbine Muguruza și Sloane Stephens – în ultimele trei runde

20. „Victoria cu 3-6, 6-4, 6-1 împotriva lui Stephens, în finala Roland Garros, i-a solidificat Simonei Halep prima poziție în clasamentul mondial, pe care nu a pierdut-o până în ianuarie 2019. Până în prezent, a strâns 64 de săptămâni pe primul loc WTA

21. „Al doilea titlu de Mare Șlem și al 19-lea trofeu în total a venit la Wimbledon 2019, unde Halep a reușit o performanță uimitoare împotriva Serenei Williams, scor 6-2, 6-2 în finală. A devenit prima jucătoare din România campioană la Wimbledon

CITEȘTE ȘI -> Coronavirus | Simona Halep, interviu-eveniment pentru CNN! “Este o situație îngrijorătoare în România”

-> Coronavirus | Ashleigh Barty a vorbit cu Simona Halep. “Sunt lucruri mai importante decât sportul”

wtaHalepsimona halep