Fanii din DDB continuă să țină clubul în viață: „Am reparat o altă nedreptate a săpașilor!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 11 februarie 2021, ora 13:27,
program-ddb
program-ddb

Situația de la formația din Ștefan cel Mare este una destul de tensionată în aceste momente din punct de vedere financiar, iar conducerea spaniolă se pare că nu are niciun gând să le asigure dinamoviștilor siguranța materială de care au nevoie!

Neplătiți de mai multe luni și mințiți la nesfârșit de noua conducere a clubului, angajații lui Dinamo au ajuns să fie plătiți de către suporterii clubului. După ce au pierdut mai mulți jucători importanți în ultima perioadă, inclusiv pe antrenorul Cosmin Contra, din cauza restanțelor salariale, fanii din DDB nu au stat prea mult pe gânduri și au achitat o parte din datoriile către jucători și antrenori.

Peluza Cătălin Hîldan a anunțat în urmă cu câteva momente că au achitat datoriile față de Gigi Mulțescu, antrenorul care se află în continuare în cadrul clubului. Tehnicianul în vârstă 69 de ani a fost imediat înlocuit în funcție de către Pablo Cortacero cu Cosmin Contra, în momentul preluării clubului Dinamo. Ajuns la 69 de ani, Mulțescu declara în urmă cu câteva zile că a ajuns la cinci salarii restante și cerea mai mult respect.

„DDB A ACHITAT DATORIILE FAȚĂ DE GIGI MULȚESCU
Am reparat astfel o altă nedreptate a săpașilor, care i-au oferit fostului antrenor numai promisiuni pentru ”săptămâna următoare”.
Să nu uităm că Gigi Mulțescu a acceptat să ajute Dinamo în cea mai grea perioadă de anul trecut, în plină pandemie, când ne zbăteam pentru rămânerea în Liga 1.
Dumnealui va rămâne în club și a acceptat o reducere a contractului, pentru că știe că banii sunt strânși cu greu de către suporteri.
Toți CÂINII adevărați sacrifică pentru Dinamo în perioada aceasta grea. Fiecare leu este strâns cu multă trudă. Fiecare înscriere în programul DDB CONTEAZA!” s-a arătat în mesajul transmis de fanii câinilor, prin intermediul Facebook.

Citește și Gloriile lui Dinamo au ajuns la capătul răbdării: “Vrem respect, mi-am riscat viața pentru acest club!”

 

salarii restantedinamocomunicat PCHrealitatealiga 1datorii dinamogigi multescufani ddb