Fanii CSA Steaua au reacționat dur după mesajul postat de FCSB: „Tocător de fotbaliști!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 07 iunie 2020, ora 12:49,
peluza-sud-steaua
peluza-sud-steaua

Steaua împlinește astăzi 73 de ani de la înființare, iar FCSB, care se consideră continuatoarea echipei care a triumfat în Cupa Campionilor Europeni, a postat pe contul oficial de Facebook un mesaj care n-a fost tocmai pe placul suporterilor.

FCSB a anunțat că astăzi se împlinesc 73 de ani de la înființarea clubului, insinuând astfel că echipa patronată de Gigi Becali este continuatoare Stelei, iar acest lucru i-a scos din sărite pe suporterii clubului Armatei, echipă ce activează acum în Liga 4.

Comunicatul FCSB a atras un val de critici din partea fanilor CSA Steaua

„Nu știam că din 2003 până astăzi sunt 70 de ani… oricum adevărații steliști nu vă bagă în seamă”, „La mulți ani, Steaua. FCSB, tocător de fotbaliști”, „Să scăpăm cumva de cioban!!! Măcar să predea treaba lui nepotul lui. Din păcate nu vrea decât bani… performanța e pe ultimul loc”, „Hoților, nu vă mai lăudați cu ce nu vă aparține”, sunt o parte din comentariile lăsate de suporteri pe pagina de Facebook a FCSB.

Citește și • Comunicatul care îi va scandaliza pe fanii CSA Steaua! FCSB aniversează 73 de ani!

liga 1gigi becalisteauafcsb