Fanii „câinilor”, un nou gest impresionant față de Dinamo: „ÎMPREUNĂ VOM REUȘI, NU E CLAR!?”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 27 ianuarie 2021, ora 13:43,
stadion dinamo
stadion dinamo

Dinamo va juca în această seară, de la ora 20:00, pe teren propriu împotriva celor de la Gaz Metan Mediaș! 

Ca urmare a zăpezilor din ultimele zile, stadionul Ștefan cel Mare a fost și el acoperit de nămeți, astfel că terenul era unul impracticabil cu doar câteva ore înainte de starul meciului contra medieșenilor.

Suporterii dinamoviști nu au stat însă prea mult pe gânduri și au sunat adunarea pe pagina oficială de Facebook Peluza Cătălin Hîldan-Dinamo.

Sursa foto: Peluza Cătălin Hîldan/Facebook

„URGENT! Cine poate să vină să eliberăm terenul de zăpadă?

Terenul trebuie sa fie bun până la ora meciului.

O oră, doua ore, nu contează.

Fiecare stă cât poate.”, s-a arătat în postarea suporterilor „alb-roșii”.

Susținătorii formației din Ștefan cel Mare au răspuns imediat chemării și s-au strâns la stadionul din „Groapă”, acolo unde pregătesc suprafața de joc pentru meciul de diseară. La scurt timp, Peluza Cătălin Hîldan a postat un nou mesaj pe Facebook prin care au anunțat că suporterii luptă pe două fronturi, unii care deszăpezesc terenul și alții care cumpără biletele virtuale, ajutând astfel financiar clubul.

„ÎMPREUNĂ VOM REUȘI, NU E CLAR!?

Nu au existat niciodată, în istoria fotbalului, suporteri mai implicați în viața echipei lor decât cei dinamoviști!

CÂINII SUNT ACȚIONARI

CÂINII SUNT FINANȚATORI

CÂINII SUNT SALAHORI

CÂINII SUNT ULTRAȘI

CÂINII SUNT SMURD

CÂINII SUNT BODYGUARZI

CÂINII SUNT SALVATORI

În acest moment, se lucrează pe două fronturi! La stadion au apărut primii suporteri în urma apelului DDB și au început imediat treaba. Terenul TREBUIE și VA FI DESZĂPEZIT! Toți câinii care pot da o mână de ajutor sunt așteptați de frații lor acolo, timpul presează!

Cei care nu pot ajunge la stadion se ocupă conștiincios de SOLD OUT. Câinii perie sectoarele și le închid rând pe rând.

Mai sunt 33 de sectoare, câinilor, de dimineață am pornit de la 40! Haideți să măturăm tribunele și să închidem ușa sectoarelor rămase, CU ZGOMOT!

CÂINII ÎȘI IUBESC EFECTIV CLUBUL!

DISEARĂ NU UITAȚI DE PLIMBAREA PE BULEVARD ÎNAINTEA MECIULUI!

HAIDEȚI LA STADION SĂ TERMINĂM TREABA ȘI NU VĂ OPRIȚI PÂNĂ NU ANUNȚĂM OFICIAL SOLD OUT!

CÂINE MIC, TE IUBIM! ÎMPREUNĂ SALVĂM DINAMO!”

Citește și MM Stoica anunță transferul atacantului mult dorit la FCSB: “Aștept valul de critici zilele astea!”

realitatealiga 1stadion Dinamocomunicat PCHdinamo