EXCLUSIV | Un alt antrenor din fotbalul românesc a experimentat metoda demiterii prin SMS: „Am pățit la fel ca nea Ando!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 17 februarie 2021, ora 19:08,
muticapecica-1
muticapecica-1

Cariera de antrenor al lui Dorel Mutică a cuprins și episodul Progresul Pecica. 

A fost chiar prima experiență a tehnicianului de 47 de ani în antrenorat. Se întâmpla în 2013 atunci când arădenii activau în Liga 3.

„Am fost chiar pe primul loc, o echipă care abia scăpase de retrogradare în sezonul precedent și apoi am ajuns pe primul loc cu același lot, m-am bătut cu UTA care este în prima ligă.

Am avut până spre finalul campionatului 2-3 puncte peste ei, noi cu niște salarii foarte mici și ei cu niște salarii foarte mari și cu foști jucători de Liga 1 în lot precum Botiș”, a declarat Dorel Mutică, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

Însă performanța nu a fost apreciată și de șefii clubului care au decis să se despartă de Mutică într-un mod „original”.

„Pe nepusă masă, fără niciun conflict am fost înlăturat și mi s-a dat mesaj că nu mai sunt antrenorul echipei. Eram la schi, s-a scris la vremea respectivă în presa locală.

Am intrat în colecția celor care au fost dați afară de pe primul loc, la fel ca nea Ando, prin SMS. Este aceeași modă, chiar dacă vorbim de un nivel mai scăzut, de Liga 4″, și-a mai adus aminte antrenorul. 

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Un fost fotbalist al roș-albaștrilor, “executat” la baraj: “Am avut un arbitraj pe care nu l-am înțeles deloc”

progresul pecicademiteredorel muticasmsrealitatea