EXCLUSIV | S-a aflat de ce a plecat Dan Nistor de la CFR Cluj: “Din clipa aceea Dan Petrescu nu l-a mai vrut”

Dan Nistor (32 de ani) a jucat la CFR Cluj în 2018, dar a plecat cu scandal. A rezistat în Gruia doar 6 luni.

Mijlocașul a intrat într-un conflict cu Dan Petrescu, iar tehnicianul nu l-a mai introdus pe teren. Ulterior, Dan Nistor s-a întors la Dinamo, unde a mai evoluat până la începutul anului 2020, când a semnat cu CS Universitatea Craiova.

Fostul președinte al CFR-ului, Iuliu Mureșan, a dezvăluit care a fost momentul în care soarta lui Dan Nistor a fost pecetluită la CFR Cluj.

Pe Nistor, un jucător foate bun, l-am avut în propria curte. L-am luat de la Dinamo și la un moment dat în timpul unui antrenament i-a răspuns la o observație, în stilul caracteristic, lui Dan Petrescu. De atunci Dan Petrescu nu a mai vrut să-l vadă și ne-a spus să-l dăm.

Nu știu ce i-a strigat exact lui Dan Petrescu. Pentru faptul că și-a permis să-i răspundă a trebuit să plece. Eu eram mai maleabil. Eu am înțeles jucătorii și am mai trecut cu vederea. Până la urmă cu toții mai avem nervi și mai greșim. Trebuie să fim mai toleranți puțin. Unele momente pot fi trecute cu vederea. Dan Nistor ar fi putut juca și acum la CFR. Din acel moment nu prea a mai jucat. 

19956181 10154498074611205 7714812897001591252 o

Mie mi-a părut foarte rău. Și în ziua de astăzi îmi pare rău că nu a rămas la CFR și l-am dat. Eu jucător care are caracter, are execuții foarte bune.Tactic joacă foarte bine. S-a văzut și la meciul Craiova-CFR Cluj. Se ocupă de toate mingile care trec din compartimentul defensiv în cel ofensiv“, a declarat Iuliu Mureșan, în exclusivitate, pentru Realitatea Sportivă.

muresan

De-a lungul carierei, Nistor a mai jucat pentru Internațional Curtea de Argeș, CS Mioveni, Pandurii Tg. Jiu și Evian.

Citește și Dan Nistor, cu un singur gând înainte de play-off: ”Sper să fie anul nostru”