EXCLUSIV | Reacția venită imediat după afirmațiile lui Florin Prunea: “E vârful aisbergului”

Fostul mare portar al Generației de Aur îl consideră pe Vasile Dâncu drept cel mai influent om din fotbalul românesc. 

Declarația a fost făcută în exclusivitate în emisiunea Realitatea Sportivă de duminică seară, iar Tudor Iacov nu s-a ferit să comenteze pe seama ei.

“Poate să fie și Vasile Dâncu, dar de fapt e un întreg sistem, el e doar vârful aisbergului atunci când l-a impus pe Burleanu la șefia Federației Române de Fotbal. Știu că este un apropiat al celor de la CFR Cluj, fiind din zonă. Îl văd în lojă de foarte multe ori la meciurile clujenilor”, a fost mărturisirea președintelui Progresului București, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

tudor iacov

Iar acesta a mers mai departe oferind un exemplu al influenței pe care Dâncu o are asupra conducerii FRF.

“Are legături clare cu FRF prin contractele semnate cu instituția de la Casa Fotbalului. Firma domnului Dâncu avea un contract de publicitate semnat cu administrația condusă de Mircea Sandu în valoare de 50.000 de euro.

Iar acum contractul a fost mărit la 250.000 de euro în condițiile în care serviciile oferite sunt aceleași”, a încheiat Tudor Iacov. 

Tudor Iacov precizează că respectivul contract a fost modificat imediat după alegerile pentru șefia FRF din 2014, deși Răzvan Burleanu a primit drept de semnătură conform legii abia din 13 mai 2016. Acest aspect a fost semnalat la DNA de către Progresul București în 2017.

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Revolta lui Laszlo Balint nu este singulară: “Să vedeți ce se întâmplă la Liga 2”