EXCLUSIV | Omul cerut tot mai insistent la Dinamo: „Implicarea lui ar fi benefică pentru club”

Ultimele zvonuri venite dinspre Ștefan cel Mare indică un ajutor pe care fostul acționar al clubului, Nicolae Badea, îl oferă de ceva timp suporterilor din DDB.
Totul pentru pentru menținerea grupării pe linia de plutire în cea mai dificilă perioadă din existența roș-albilor.
„Domnul Badea este un dinamovist adevărat, sigur e interesat să ajute clubul. Implicarea lui ar fi benefică pentru Dinamo, mai ales că are și capacități manageriale”, a fost comentariul lui Iuliu Mureșan, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net.
Acest ajutor este binevenit în condițiile în care partea spaniolă întârzie să ofere infuzia de capital promisă.
„Dacă nu se vor rezolva problemele, vor fi declanșate mai multe procese. Nimeni nu va renunța la bani, probabil s-au făcut acorduri cu unii dintre ei. Fiind un club important ar trebui să se găsească soluții de a se achita aceste datorii”, a mai indicat fostul președinte al campioanei României.
CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Comparație măgulitoare pentru fanii din DDB: “Se poate face o paralelă cu suporterii Borussiei Dortmund”